Doi protestatari de la Pungesti aflati in greva foamei au avut nevoie de ingrijiri medicale

0
29
Doi protestatari de la Pungesti aflati in greva foamei au avut nevoie de ingrijiri medicale
Doi protestatari de la Pungesti aflati in greva foamei au avut nevoie de ingrijiri medicale

Doua din cele 19 persoane care marti au intrat in greva foamei la Pungesti (Vaslui), spunand ca vor protesta astfel pana cand Chevron va opri activitatile de explorare a gazelor de sist, au avut nevoie de interventia Ambulantei, in timp ce alti sase protestatari au renuntat la greva.

Un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta Vaslui a intervenit, vineri, in localitatea Silistea-Pungesti, pentru a acorda ingrijiri medicale in cazul a doua persoane in varsta de 59, respectiv 80 de ani, aflate de trei zile in greva foamei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Una dintre cele doua persoane pentru care s-a solicitat ambulanta (persoana de 59 de ani – n.r.) era cu antecedente de hipertensiune arteriala, afirmand ca nu si-a luat medicatia prescrisa. Initial a zis ca merge la spital, insa a renuntat, la fel ca si pacientul de 80 de ani. Toate persoanele aflate in greva foamei au fost monitorizate din punct de vedere medical, fiindu-le luate inclusiv tensiunea si glicemia. Trei dintre acestea au acceptat sa li se administreze glucoza prin perfuzie, fiindu-le echilibrata astfel glicemia”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, managerul Serviciului Judetean de Ambulanta Vaslui, Aurora Popa.

Tot vineri, sase din cele 19 persoane aflate in greva foamei au renuntat la aceasta forma de protest. Cele 13 persoane care au mai ramas in greva foamei se afla intr-o tabara pe care au improvizat-o in alta zona fata de cea initiala, la iesirea din localitatea Silistea.

„Dupa a treia zi de protest, a inceput sa ne treaca si senzatia de foame. Suntem hotarati sa nu renuntam la aceasta forma de protest pana cand Chevron nu va opri activitatea in zona, iar Politia nu va ridica masura de restrictionare a traficului”, a sustinut Alexandru Lupe, una dintre persoanele aflate in greva foamei.

Un numar de 19 persoane – cinci activisti de mediu si 14 localnici din comuna Pungesti – au intrat in greva foamei, marti, spunand ca vor protesta astfel pana cand compania Chevron va opri activitatile de explorare a gazelor de sist in zona, dar si pana cand va fi ridicata interdictia de circulatie pe drumul judetean Vaslui-Garceni, in localitatile Silistea si Pungesti.
Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica (DSP) Vaslui declarau, marti, ca protestatarii au anuntat institutia ca au intrat in greva foamei pe perioada nedeterminata.

Aproape 400 de persoane au protestat, in 7 decembrie, pe drumul judetean Vaslui-Garceni, fata de intentia Chevron de a amplasa in zona prima sonda de explorare a gazelor de sist din judetul Vaslui.

In urma incidentelor intre protestatari si jandarmi, Politia Vaslui a instituit o „zona speciala de siguranta” in localitatile Silistea si Pungesti, unde Chevron detine un perimetru de 20.000 de metri patrati in vederea explorarii gazelor de sist. Astfel, traficul pe drumul judetean Vaslui-Garceni, in localitatile Silistea si Pungesti, a fost restrictionat.

In 12 decembrie, cererea de ridicare a interdictiei de circulatie in Silistea si Pungesti formulata de un reprezentant al protestatarilor a fost respinsa de catre magistratii Judecatoriei Vaslui, care au considerat-o neintemeiata. Ulterior, protestatarii au atacat cu apel la Tribunalul Vaslui hotararea Judecatoriei Vaslui, cazul urmand sa fie judecat de un complet format din trei judecatori.

In 17 decembrie, Parchetul Judecatoriei Vaslui anunta ca s-a inceput urmarirea penala fata de 37 de protestatari care au participat in 7 decembrie la manifestatiile din zona Pungesti, persoanele respective fiind acuzate ca au distrus gardul imprejmuitor al platformei Chevron si i-au agresat pe jandarmi.

Incidente intre jandarmi si localnicii din Pungesti au avut loc si in 2 decembrie, cand Chevron a inceput lucrarile pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de sist la Silistea-Pungesti. Mai multi protestatari au acuzat atunci ca au fost agresati de jandarmi si ca ar fi fost loviti inclusiv cu bastoanele de catre fortele de ordine.

In 3 octombrie, Chevron a obtinut autorizatie de construire pentru amplasarea in judetul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de sist in Romania, dupa ce compania a primit toate avizele necesare de la autoritati pentru prospectarea solului in perimetrul de la Silistea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here