De aproape un deceniu incalzirea globala a devenit ”grija” nr. 1 si mesajul cel mai ”cool” al tuturor demagogilor si impostorilor – politicieni, spalatorese de cartier totusi ”ecologice”, furnizori de substante letale pentru executii capitale dar in recipiente ”reciclabile”, si de vopsea verde insa pe pompele de motorina – a devenit mesajul de dispret capitalist pentru Natura si pentru Lege.
A ajuns mesajul sinucigas de dus cu presul la groapa prematura majoritatea tacuta, adica cea bine ametita. Presa britanica, smecherita si ipocrita de sute de ani, pardon, am vrut sa scriu cu ADN nobil, provenit de la Magna Charta Libertatum, zice ca distrugerea mediului ar trebui sa fie stirea permanenta din pagina a I-a centru a mediei. Intre timp, adica in rastimpul ultimilor 10 ani, in 2007 China a intrecut SUA si a devenit cel mai mare poluator al planetei cu bioxid de carbon, astazi, impreuna cu America si India detin recordul poluarii globale cu gazul otravitor mentionat – aproape 70% din cele 39,8 miliarde tone azvarlite de om in atmosfera in 2014. Nici oceanul planetar nu se simte prea bine. In fiecare an 13 milioane de tone de mase plastice (?!) sfarsesc in apele sale, tot China e pe locul I, cu 30% din cantitate. Mor pescarusii, mor broastele testoase si mamiferele marine, red snapper-ii si doradele servite in restaurante de fite la Bucuresti contin supradoze de bisfenol, vezi DEX si ingrijirea bebelusilor, 155 de milioane de tone de mase plastice vor ajunge in mari si oceane in 2025, zic cercetatorii. Hai ca-i bine…
Intre 7 si 18 decembrie 2009, deci acum mai bine de 5 ani, a avut loc la Copenhaga o conferinta mondiala (ONU) asupra schimbarilor climei. La incheierea ei, media a spus ca reuniunea a fost un “dezastru politic”, acordul final nu a fost adoptat si nici semnat de toti participantii, s-au fixat ceva reguli care nu ar permite o incalzire globala mai mare de 2 grade Celsius, in acest scop toti au promis ca vor reduce emisiile de bioxid de carbon, dupa care au plecat acasa si au uitat de data fatidica, 2020, cand ar urma ca problema sa fie rezolvata. Si toti recunosc astazi, dupa 5 ani, ca schimbarea climei ramane, probabil, cea mai mare problema a omenirii. Ce s-a intamplat la summitul din capitala Danemarcei din 2009, si nu s-a schimbat de loc, nici in prezent? S-a intamplat ca, atunci, Statele Unite, au intrat in coliziune directa cu interesele si programele de dezvoltare ale superputerilor emergente China, India, Brazilia, Rusia si Africa de Sud, si ca astfel, au fost prefigurate deceniile urmatoare, de rivalitati ale viitoarei lumi multipolare. Ca s-au ciocnit interesele capitaliste ale SUA, cu interesele tot capitaliste ale celor sus mentionati, stransi astazi alianta aproximativa BRICS.
In rest, despre protejarea planetei Pamant, numai de rau. Cand vine vorba de incalzirea globala, principala intrebare care si-o pun specialisti, media serioasa, ecologistii si oamenii de bine este: distruge, cumva, capitalismul unica planeta la indemana omului? Dac-am intreba un politician capitalist „pur singe”, de pilda pe Tony Abbott, prim-ministrul Australiei, acesta ne-ar baga in ceata de tot, spunandu-ne ca cel mai frumos lucru din lume este Marea Bariera de Corali australiana si, totdata, ca arderea libera a carbunelui in atmosfera, in scopuri industriale, „aduca beneficii omenirii” (?!) – pentru ca sa pricepem ceva din spusele sale, adaugam numai ca Australia este cel mai mare exportator de carbune din lume. La fel dl. Narendra Modi, PM-ul Indiei, blestema secetele, inundatiile si uraganele, dar vrea sa dubleze, in 4 ani, productia indiana de carbune, spre a dezvolta industriile tarii – India este deja al treilea poluator din lume, dupa China si Statele Unite. Schimbarile climei au adus, de mai bine de 3 ani, secete cumplite in minunata Californie, cea care asigura o treime din produsele agricole ale tarii dar, in continuare, Senatul american se opune unor legi impotriva poluarii de pe coasta de Vest. Exemplele ar putea continua la infinit.
La sfarsitul lui noiembrie 2015, lideri politici din lume se vor strange iarasi, la Paris, asa cum au facut-o acum 5 ani la Copenhaga, pentru a dezbate problema incalzirii globale. Ei vor trebui sa ajunga la un consens asupra unor chestiuni lasate in suspensie in urma cu 5 ani, in Danemarca. Vor fi nevoiti sa dea raspunsuri limpezi la doua intrebari: care tari trebuie sa reduca emisiile de gaze si cu cat? Cine va plati? Oricum, in asteptarea summit-ului din toamna, din capitala Frantei, ceva a devenit limpede. A devenit limpede ca neoliberalismul economic si dezvoltarea nelimitata, intr-un cuvant capitalismul dezlantuit contemporan, poarta cu sine pericole fara numar, ca binefacerile sale urmeaza sa fie, candva, anihilate de pierderi ireparabile. Dupa fiasco-ul de la Copenhaga, deznadejdea a luat locul sperantelor, in 2013 secretarul general adjunct al ONU insarcinat cu problemele mediului, olandezul Yvo de Boer, si-a pierdut increderea in diplomatie si a demisionat in 2013, afirmand, sumbru, cu acel prilej: ”Singurul mod in care un viitor acord din 2015 va putea atinge obiectivul de o incalzire maxima de ‘2 grade Celsius’ este sa se inchida intreaga economie mondiala”. Adica, un dezastru prevenit cu un alt dezastru… Situatie fara solutie, iar experti occidentali lucizi dau un verdict necrutator: nu am facut si nu facem nimic pentru a diminua emisiile poluante, pentru ca am intra intr-un conflict letal cu capitalismul neoliberal, adica cel liber de orice reglementari si constringeri, ideologia dominanta in tarile industrializate, mai ales in ani de criza. Cu alte cuvinte, protectia mediului si capitalismul nereglementat se exclud reciproc. Este clar ca nu legile naturii sunt de vina, ci legile inventate de om. La fel ca intr-o tragedie greaca antica, unde corul anunta de la inceput sfarsitul funest al piesei, clima continua sa se schimbe incet, dar implacabil, iar oamenii isi risipesc timpul in consumerism, nepasare si narozii politice. In SUA, schimbarea climei a dus la o adevarata batalie politica intre republicani, sustinatori ai neoliberalismului economic si ai capitalismului de neoprit, si democrati, slabiti mult dupa infrangerile din Congres, din noiembrie trecut. Presedintele Obama, democrat, pare sa ia in serios avertismentele expertilor, dar eforturile sale arata ca o adevarata lupta cu Ingerul, din Biblie… Si, ca o ironie a sortii, in timp ce promite ca ”nu voi lasa acest Congres sa puna in pericol sanatatea copiilor nostri”, este mandru ca tara sa va extrage in 2016, anul cand el va parasi Casa Alba, mai mult petrol si mai multe gaze naturale, decat Arabia Saudita. Sau, citandu-l dintr-un discurs electoral din 2012, in statul Oklahoma: ”Am construit in tara noastra atatea conducte noi de petrol si gaze naturale, incat putem sa inconjuram cu ele Pamantul si inca ne mai raman”. Da, de funie pentru planeta am facut rost, mai urmeaza sa-i facem rost de un scaunel si de un carlig, si s-o spanzuram.
inanta in tarile industrializate, mai ales in ani de criza. Cu alte cuvinte, protectia mediului si capitalismul nereglementat se exclud reciproc. Este clar ca nu legile naturii sunt de vina, ci legile inventate de om. La fel ca intr-o tragedie greaca antica, unde corul anunta de la inceput sfarsitul funest al piesei, clima continua sa se schimbe incet, dar implacabil, iar oamenii isi risipesc timpul in consumerism, nepasare si narozii politice. In SUA, schimbarea climei a dus la o adevarata batalie politica intre republicani, sustinatori ai neoliberalismului economic si ai capitalismului de neoprit, si democrati, slabiti mult dupa infrangerile din Congres, din noiembrie trecut. Presedintele Obama, democrat, pare sa ia in serios avertismentele expertilor, dar eforturile sale arata ca o adevarata lupta cu Ingerul, din Biblie… Si, ca o ironie a sortii, in timp ce promite ca ”nu voi lasa acest Congres sa puna in pericol sanatatea copiilor nostri”, este mandru ca tara sa va extrage in 2016, anul cand el va parasi Casa Alba, mai mult petrol si mai multe gaze naturale, decat Arabia Saudita. Sau, citandu-l dintr-un discurs electoral din 2012, in statul Oklahoma: ”Am construit in tara noastra atatea conducte noi de petrol si gaze naturale, incat putem sa inconjuram cu ele Pamantul si inca ne mai raman”. Da, de funie pentru planeta am facut rost, mai urmeaza sa-i facem rost de un scaunel si de un carlig, si s-o spanzuram.
