O comoara nepretuita se ascunde in unele zone ale Parcului Natural Lunca Muresului Arad, dupa mai bine 200 de ani de cand s-a stabilit ca aceasta a disparut. Este vorba de brebul sau castorul european (Castor fiber), cel mai mare reprezentant european al acestor rozatoare (Rodentia). In urma cu doua secole, aceasta specie era cel mai vanat animal pentru blana si carne. Ei bine, ultima atestare documentara a speciei pe raza judetului nostru dateaza din anul 1824.

Dar situatia s-a schimbat de curand. In acest moment, datorita implicarii atat a administratiei parcului cat si a biologului Gabriel Herlo, pe raza parcului numarul exemplarelor a ajuns la cel putin 160, pe tronsonul raului Mures din judetul Arad si pana la Cenad. Multe familii au migrat si in Timis. Primii castori, spune Gabriel Herlo, au fost eliberati pe Mures in anul 2002, cand au fost aduse 22 de exemplare din Germania. „De atunci, numarul familiilor de brebi (castor fiber – n.r.) a crescut, ajungand sa recucereasca toate teritoriile pe care le ocupau la inceputul anilor 1800. Acum speram ca, odata cu reaparitia brebilor, sa nu ne confruntam cu braconajul”, a declarat biologul din cadrul Parcului Natural Lunca Muresului Arad.

Unde traiesc castorii

Principala urma pe care o lasa rozatoarele sunt copacii doborati, iar multe semne de acest fel sunt si pe o insula aflata la 35 de kilometri de Arad, intre Pecica si Semlac, care a fost botezata, neoficial, “Insula castorilor”. Specialistii considera ca acest loc, care are o suprafata de trei hectare, este una dintre zonele perfecte pentru dezvoltarea speciei, pentru ca este izolat, accesul fiind posibil doar cu barca. De asemenea, habitate la fel sau chiar mai bune ca acesta sunt in multe alte locuri pe raul Mures.

Prima aparitie, in 2002

Prima introducere reusita a acestei specii s-a realizat in anul 1998 pe raul Olt. Deoarece a functionat foarte bine, iar speciile eliberate s-au inmultit, ulterior a urmat reintroducerea acestei specii si pe raul Mures. Dupa patru ani mai exact, in anul 2002, au fost reintroduse 22 de exemplare intr-o zona de cativa kilometri in aval si amonte de Barzava si Paulis. Castorii au fost adusi din Germania si au fost eliberati intr-un habitat studiat inainte si considerat extrem de favorabil pentru inmultirea lui.
Aceasta specie, protejata la nivel european, este practic o comoara pentru judetul nostru alaturi de celelalte specii de pasari si animale care traiesc in acest moment in Parcul Natural Lunca Muresului, mai ales in zonele rosii, unde accesul oamenilor este restrictionat.

Despre efort

Efortul pe care administratia Parcul Lunca Muresului Arad il depune constant pentru conservarea florei si faunei din rezervatie au dat roade. Ele sunt justificate in primul rand pentru toate aceste specii, care traiesc in judetul nostru, si nu sunt putine. Dar isi gasesc justificarea si in aradenii, copii sau adulti, si in turistii care viziteaza acesta lume salbatica parca desprinsa dintr-un basm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here