Maramuresenii, impreuna pentru o dezvoltare durabila a regiunii

Maramure?enii, împreun? pentru o dezvoltare durabil? a regiunii
Maramuresenii, impreuna pentru o dezvoltare durabila a regiunii
Maramuresenii, impreuna pentru o dezvoltare durabila a regiunii

WWF-Romania aduce impreuna maramureseni din toate domeniile care doresc sa isi uneasca fortele pentru a genera un impact social si economic pozitiv in comunitatile locale prin valorificarea patrimoniului cultural si natural. Saptamana aceasta a avut loc lansarea publica a procesului de planificare participativa dedicat imbunatatirii protectiei si conservarii Patrimoniului Natural Protejat al judetului Maramures; concret, se vor identifica oportunitatile de valorificare durabila a acestuia in scopul dezvoltarii locale si se vor integra in strategia de dezvoltare a judetului pentru perioada 2014-2020.

Astfel s-au pus bazele Platformei Natura 2000 Maramures, un grup de initiativa si cooperare la nivelul judetului format din reprezentati ai Prefecturii si Consiliului Judetean Maramures, Centrului Universitar Nord Baia Mare, Universitatea Tehnica Cluj Napoca, Facultatea de Stiinte, WWF Romania, Directiei Silvice, Directiei pentru Agricultura, APIA, Apele Romane, APM si Garda de Mediu, , Universitatea “Babes Bolyai” – Extensia Sighetu Marmatiei, , Federatiei ONG Maramures, OAR filiala Nord-Vest, precum si alte organizatii non-guvernamentale si grupuri de actiune locala.

Scopul acestui grup de lucru multi-sectorial este fundamentarea si promovarea unei politici adaptate specificului judetului Maramures, care sa asigure corelarea initiativelor de dezvoltare locala cu cele de conservare si protectie a biodiversitatii, avand in vedere ca patrimoniul natural ofera o oportunitate unica pentru o dezvoltare economica locala durabila si poate constitui o sursa de venituri pentru comunitati, pe termen lung. In judetul Maramures exista 59 de arii naturale protejate de diferite categorii care acopera 49% din suprafata judetului.

„Evenimentul de lansare ne-a intarit convingerea ca foarte multi actori locali considera ca planificarea participativa si implicarea directa a mai multor sectoare in elaborarea strategiei de dezvoltare regionala va aduce beneficii majore comunitatii. Membrii Comitetului de Coordonare si ai Grupului de lucru din cadrul Platformei NATURA 2000 Maramures nominalizati prin Ordinul de prefect nr. 538/15.10.2014 si ceilalti factori interesati vor lucra impreuna in urmatoarele etape ale procesului de planificare de la nivelul judetului Maramures:

• Analiza situatiei (completarea profilului de mediu pentru judetul Maramures) pe baza colectarii si analizei datelor si indicatorilor de monitorizare si evaluare, si realizarea analizei SWOT;

• Organizarea si facilitarea unor ateliere de lucru pe domeniile majore de planificare: Biodiversitate (Conservare si protectie), Dezvoltare Durabila (Rurala) si Managementul Ariilor Protejate;

• Dezvoltarea planului de actiuni (realizarea, colectarea fiselor de proiecte) – prioritizarea actiunilor identificate si transmiterea lor in vederea integrarii in Planul Judetean de Dezvoltare 2014-2020;

• Asumarea publica a documentului strategic dezvoltat de catre Platforma NATURA 2000 Maramures si promovarea parteneriala a rezultatelor procesului de planificare la nivel superior regional si national”, informeaza reprezentantii WWF.

Aceasta initiativa de planificare participativa reprezinta un proiect-pilot, un model ce poate fi transferat si multiplicat in alte regiuni si arii protejate din Romania si este sustinut de WWF-Romania printr-o componenta a proiectului „NATURA 2000 si Dezvoltarea Rurala in Romania”, finantat prin Programul de Cooperare Romano-Elvetian. Aceast proiect vine sa intregeasca rezultatele obtinute pana acum de WWF si partenerii locali in scopul protejarii naturii si bunastarii oamenilor, in cei 9 ani de activitate din regiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *