Peste o suta de braileni trec pe energie solara

Panourile solare incep sa fie foarte cautat

De la 1 iunie si pana acum, perioada in care Agentia pentru Protectia Mediului Braila (APM) a primit dosare pentru Casa Verde, 125 de braileni si-au depus cereri de finantare. Cele mai multe dintre dosare au fost depuse pentru instalarea de panouri solare, existand 107 de astfel de solicitari.

17 braileni au cerut finantare pentru centrale termice care functioneaza pe baza de combustibil biodegradabil, in timp ce pentru instalarea unei pompe de caldura exista o singura cerere. Acum, aceste dosare sunt in faza de naliza iar solictantii asteapta cu speranta ca le vor fi aprobate.

„Dosarele depuse pana la 15 iulie sunt trimise la Bucuresti unde vor fi analizate si eventual aprobate de catre Administratia Fondului pentru Mediu”, a precizat Dumitru Baja, purtator de cuvant al APM.

Chiar daca la Braila, prin cele 125 de dosare, nu s-a acoperit intreaga suma alocata judetului, fata de anul trecut s-a inregistrat un real progres. „Este un numar foarte mare de persoane daca tinem cont ca in sesiunea precedenta, care a durat cu trei luni mai mult, s-au depus doar 112 dosare”, a mai adaugat Dumitru Baja.

Fondurile alocate judetului Braila in aceasta sesiune s-au ridicat la 1.721.205 lei, dintr-un total de 100.000.000 lei. Sumele primite de beneficiari difera in functie de tipul de instalatie solicitat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *