Fascicule de lumina ajuta biciclistii sa isi creeze propria pista de mers

Fascicule de lumina ajuta biciclistii sa isi creeze propria pista de mers

Daca ti-ai dorit vreodata sa ai propria ta pista de mers cu bicicleta, pe parcursul intregii tale calatorii, un nou sistem de luminare abia ajuns in Europa te-ar putea interesa. Acest sistem activeaza crearea propriei tale “piste” pe suprafata soselei, insa functioneaza doar atunci cand afara este intuneric, relateaza Guardian.co.uk.

Scopul inventiei este ca biciclistii sa fie mai vizibili in timpul noptii si sa incurajeze soferii sa le ofere un spatiu de circulatie mai larg. In peste 20 de state din SUA exista deja legi care impun soferilor sa ofere ciclistilor o margine de cel putin un metru atunci cand se incadreaza in depasiri.
Pista de lumina a produsului BikeLane XFire functioneaza prin proiectarea a doua raze laser de culoare rosie pe asfalt, pe fiecare parte a bicicletei. Poti stabili largimea “bandei” tale de mers intre 0,60 si 1,20 metri, in functie de unghiul in care asezi unitatea, si poti alege ca fasciculele de lumina sa fie intermitente daca doresti.

Laserele au o putere maxima de cinci miliwati, aproape la fel ca majoritatea indiciilor cu laser. Unitatea BikeLane include si un LED conventional care are doua moduri luminoase.

Managerul de la XFire, Alex Choi, spune ca designul a fost inspirat de pericolele la care sunt supusi biciclistii in general, dar in special in Los Angeles, acolo unde locuieste: “Fac naveta cu bicicleta pana la locul de munca aproape in fiecare zi, iar siguranta este o adevarata problema in Los Angeles. Auzi despre cel putin un accident pe zi, iar recent, orasul a adoptat o lege care obliga soferii sa lase un spatiu de cel putin un metru fata de biciclisti.”

Unitatea de lumini laser BikeLane XFire poate fi atasata cu usurinta de scaun (suport furnizat) sau prinsa de hainele tale, avand un pret de 35 de euro.

Insa, printre dezavantajele sistemului se numara faptul ca, “propria pista de biciclete” iti poate oferi un sentiment fals de securitate, asa cum unii experti considera ca se intampla si in cazul castilor.
De asemenea, in clipul video se poate observa ca “banda” este mai vizibila atunci cand masina se afla in apropiere de bicicleta, insa acest videoclip este filmat de pe scaunul pasagerului si nu de pe cel al soferului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *