Premierul francez: Franta exclude exploatarea gazelor de sist. Ponta: Asta cu gazele de sist nu mai traducem

0
105
gaze de sist
Gaze de sist

Guvernul francez exclude aprobarea exploatarii gazelor de sist si va investi in energie regenerabila, a declarat prim-ministrul francez, Jean-Marc Ayrault, intr-o conferinta de presa la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta spunand ca „asta cu gazele de sist nu mai traducem”.

 

Premierul francez a raspuns astfel unei intrebari pe tema gazelor de sist care i-a fost adresata de jurnalisti francezi in conferinta de presa sustinuta, joi, impreuna cu Ponta.

„Pozitia Guvernului francez este extrem de clara. Presedintele Republicii si eu am declarat deja in numeroase ocazii (..) ca este clar exclusa exploatarea gazelor de sist in Franta, in prezent, si nu a fost data nicio autorizatie in acest sens”, a afirmat Ayrault.

Ayrault a adaugat ca Guvernul de la Paris are o strategie de tranzitie energetica si ca gazele de sist nu intra in discutie pentru aceasta strategie.

„Obiectivul nostru este sa reducem consumul de energie si in particular de energie bazata pe combustibili fosili”, a mai spus premierul francez, precizand ca Guvernul de la Paris va investi masiv in energia regenerabila.

Avand in vedere ca era vorba de ultimul raspuns din cadrul conferintei de presa, cei doi premieri s-au grabit sa plece, insa presa romana a solicitat traducerea raspunsului premierului francez.

„Asta cu gazele de sist nu mai traducem, da?!”, a replicat, insa, la solicitare, razand, premierul Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here