Esecul proiectului Nabucco redeschide o tema fundamentala pentru Romania: securitatea energetica, strans legata de independeta energetica si necesitatea diversificarii surselor de energie.
Inainte de toate, sa ne amintim ca proiectul Nabucco, redenumit Nabucco West, ar fi alimentat statele europene cu 31 de miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Conducta ar fi trebuit sa plece din Azerbaijan si urma sa tranziteze Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria, tinta finala fiind Austria. Gazele erau majoritar azere. Presedintele azer Aliev (ex-KGB) a ales insa proiectul TAP (conducta transadriatica). In realitate, am avut o lupta intre lobby-ul rusesc si cel european, iar infrangerea proiectului sustinut de europeni trebuie sa fie premiza pentru orice initiativa energetica romaneasca in viitor.
In primul rand, desi niciun oficial european nu a indraznit sa o spuna, avem in fata esecul politicii europene externe comune. Odata cu Tratatul Lisabona a aparut postul de Inalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate. Catherine Ashton, numita Inalt Reprezentant, si-a construit o uriasa masinarie birocratica, din pacate ineficienta. Faptele arata ca aproape niciodata un lider important non-UE nu va discuta cu birocratii europeni, ci va prefera sa negocieze cu actorii statali importanti, alesi, deci legitimi. Sa ne gandim la contextul razboiului din Georgia, cand atat Putin cat si Saakasvili au negociat cu liderii statali europeni, nu cu „Bruxelles-ul”. In ciuda numeroaselor turnee europene, Obama nu a mers niciodata la Bruxelles, ci a preferat sa mearga acolo unde se iau cu adevarat deciziile: Londra, Paris sau Berlin. Chiar si liderul chinez, venit recent in Europa, a ales o singura destinatie: Berlinul.
Doar acceptand esecul european putem intelege supararea presedintelui Basescu, ce declara la Digi24 ca „UE nu a reusit sa impuna proiectul Nabucco”. „Marea poveste a solidaritatii si a politicii europene in domeniul energiei s-a dovedit doar o declaratie fara acoperire. Sigur ca ne pare rau, dar o sa va dau si partea dulce: a fost un proiect al UE, nu numai Austria, Ungaria, Romania si Bulgaria n-au reusit sa impuna proiectul, ci Uniunea Europeana”, a explicat presedintele. Sorina Matei a contorizat pe blogul personal intalnirile lui Traian Basescu cu presedintele Aliev: au fost cel putin zece. Aliev este probabil seful de stat non-UE cu care Traian Basescu s-a vazut cel mai des in cei aproape 9 ani de mandat. Prin comparatie, ultima vizita a doamnei Ashton in Caucazul de Sud dateaza din noiembrie 2011.
De partea cealalta, rusii au renuntat de bunavoie la achizitionarea companiei elene DESFA, operatorul retelei de transport a gazelor naturale din Grecia, lasand cale libera azerilor de la SOCAR. In plus, Rosneft a cedat gigantului britanic BP 20% din actiunile sale, in cadrul unei tranzactii complexe. Efectul a fost ca BP nu a mai fost interesata sa investeasca si sa faca lobby pentru Nabucco. In final, Moscova si-a atins scopul: o mare parte a continentului european este in continuare dependenta de gazul rusesc.
Ceea ce nu a spus presedintele Basescu si probabil ca nici nu va spune vreodata este ca esecul proiectului european se datoreaza intr-o mare masura si faptului ca lobby-ul administratiei Obama in favoarea Nabucco aproape a disparut in ultimii ani. Consilierii si strategii lui Bush intelegeau foarte bine ca Rusia isi utilizeaza hidrocarburile ca pe un instrument de presiune in politica externa, potentialele victime fiind aliatii europeni ai SUA, in special cei din “Noua Europa”, asa cum este si Romania. Din nefericire pentru Romania, odata cu “resetarea” relatiei cu Rusia, in SUA s-a impus din nou viziunea “Russia first”, reprezentata in administratia Clinton de Strobe Talbott, scoala care in anii `90 se opunea extinderii NATO catre est, pentru a nu supara Rusia. Acum avem din nou o administratie democrata mai interesata de sentimentele Moscovei decat de aliatii traditionali ai SUA.
Lectiile pentru Romania sunt usturatoare doar in masura in care nu realizam ca una dintre prioritatile nationale este asigurarea independentei energetice, iar asta se poate face doar urgentand exploatarea gazelor de sist. Exploatarea gazelor de sist este acum o componenta esentiala a securitatii nationale. Romania este obligata sa urmeze modelul american, acolo unde exploatarea gazelor de sist a dus la scaderea cu pana la 50% a pretului la gaze, ceea ce a facut ca numeroase companii americane sa se intoarca in tara. Energia ieftina inseamna o crestere a productiei, inseamna noi angajari in industrie, mai putini someri, mai multi bani platiti statului prin taxe, creseterea consumului si crestere economica. Schimbarea strategiei energetice romanesti este cu atat mai urgenta cu cat si proiectul AGRI (Azerbaijan – Georgia – Romania) este acum sub semnul intrebarii.
Din punct de vedere politic, Romania a fost fidela partenerilor europeni si a facut tot ce a depins de ea pentru realizarea proiectului Nabucco, in ciuda faptului ca numeroase exemple din trecut demostrau ca consensul european in materie de energie este doar o vorba goala. In acest sens, in ultimele patru decenii avem numeroase tradari, numerosi lideri, majoritatea socialisti, preferand sa negocieze direct cu Moscova. Sa ne amintim de cancelarul german Helmuth Schmidt ce a preferat sa pastreze Germania dependenta de gazele rusesti, decat sa construiasca centrale nucleare (1-0 pentru ideologii de la Kremlin care au decis sa investeasca in Green Piss-urile si partidele ecologiste occidentale). Mai recent, il avem pe cancelarul german Gerhard Schroeder, angajat acum la Gazprom, sau pe fostul premier italian Romano Prodi, vechi colaborator al serviciilor secrete sovietice. Sa nu-i uitam nici pe domnii Ferenc Gyurcsany, Silvio Berlusconi sau Victor Orban. Acestia au in comun faptul ca au semnat parteneriate individuale cu Gazprom, fracturand consensul european, ceeea ce a facut ca rusii sa negocieze mai dur cu restul statelor.
In urmatorii ani probabil ca veti fi asaltati cu noi si noi povesti despre unicorni, sirene si surse de “energie sustenabila” – evident, totul in contrapondere la gazele de sist. Ei bine, aceste tipuri de energie sunt atat de sustenabile incat daca nu ar fi sustinute prin ajutoare de stat, aproape toate ar disparea de pe piata. Da, viitorul apartine inclusiv a ceea ce astazi numim “energie sustenabila”, insa daca aceasta creste factura pentru utilizatorul casnic si pentru industrie, discutam de o falsa alegere. In toate tarile dezvoltate care subventioneaza diferite forme de energie verde, dar in special eolienele, pretul la energie a crescut cu procente din doua cifre. Deocamdata, cele mai dezvoltate tehnologii nu pot depasi randamentul combustibililor fosili. Pe de alta parte, absolut nicio reglementare nu trebuie sa intervina in defavoarea celor care doresc, la nivel individual, sa-si instaleze tehnlogii „verzi”. Inainte de toate, „energia verde” trebuie sa isi dovedeasca competivitatea pe o piata libera.
