Romania este la un pas de tinta de energie regenerabila
Romania este la un pas de tinta de energie regenerabila
Warren Buffett dubleaza investitiile in energie regenerabila. Vezi motivele din spatele pariului
Warren Buffett dubleaza investitiile in energie regenerabila. Vezi motivele din spatele pariului

Berkshire Hathaway, compania detinuta de Warren Buffett, isi dirijeaza noile investitii in vecinatatea statului natal al miliardarului american. Buffett mizeaza din nou pe energie regenerabila, un nou proiect investitional al acestuia dand deja roade in Iowa.

Berkshire Hathaway Energy si-a mutat campul de actiune in Iowa, unde un parc eolian de dimensiuni gigantice se adauga imperiului energetic construit de Buffett. In total, investitiile in energie regenerabila facute de compania lui Warren Buffett, din 2000 si pana in prezent, se ridica la 16,4 miliarde de dolari, iar planurile sale de sfarsit de an prevad dublarea acestei sume prin deschiderea parcurilor eoliene din Iowa si alte achizitii ale unor firme concurente, se arata intr-un articiol din publicatia Wall Street Journal.

Vrea partea leului

Pariul lui Warren Buffett cu piata energetica a dat roade, iar miliardarul octogenar nu are de gand sa se opreasca aici. Un adevarat imperiu energetic bazat pe surse de energie solara, geotermala si eoliana este pe cale sa ia fiinta, dupa cum dezvaluie partenerul acestuia, Charles T Munger, vicepresedinte al Berkshire Hathaway.

„Compania va ajunge in cativa ani cel mai mare jucator de pe piata utilitatilor din Statele Unite”, a afirmat luna trecuta Munger. Si miza pe energie, desi solicita investitii consistente, a reusit sa schimbe si optica celor doi.

„Ani la rand, si eu, si Charlie, am fost adeptii afacerilor care nu necesitau investitii masive. Am ajuns insa la un punct de dezvoltare al companiei in care ne declaram satisfacuti si de consolidarea unor noi afaceri care solicita resurse majore, atata vreme cat profitul acestora se inscrie intr-o marja acceptabila”, a declarat Buffett intr-un interviu.

Iar marja actuala a profitului generat de investitiile in energie ale consortiului Berkshire ajunge la 7% din totalul profitului companiei. Este de asteptat ca influenta afacerilor din domeniul energiei sa creasca pe masura ce Buffett si partenerii sai se aventureaza din ce in ce mai mult pe aceasta piata.

Mana libera pentru posibilul succesor

Berkshire Hatahaway Energy distribuie in acest moment energie pentru 8 milioane de consumatori, iar cifra ar putea creste de 11 milioane daca achizitia a unei retele de distributie a energiei din Canada va fi finalizata curand. Insa extinderea segmentului de afaceri cu energie in interiorul imperiului cladit de Buffett starneste interes si prin ipoteza desemnarii unui succesor al lui Buffett la carma afacerilor.

Miliardarul american a implinit 82 de ani, iar zvonurile crediteaza ca sigura numirea lui Greg Abel, directorul subsidiarei din domeniul energetic, ca inlocuitor al lui Buffett. Este posibil ca pana si ideea investitiilor in acest sector sa ii fi apartinut initial lui Abel, din moment ce Buffett, in nenumarate randuri l-a laudat pentru gruparea capacitatilor de productie energetica intr-un holding si pentru perseverenta aratata in dezvoltarea parcurilor de energie regenerabila. Pe de alta parte, politica de investitii creionata de Greg Abel si aprobata de Buffett are in spate si subventia acordata de guvernul federal pentru dezvoltarea capacitatilor de productie a energiei regenerabile. Iar efortul Berkshire Hathaway Energy de a-si spori capacitatea de productie este unul de apreciat. Firma a reinvestit tot profitul obtinut pana in prezent, scapand si de eventualele impozite aplicate pe acordarea dividendelor.

Figura discreta

Greg Abel nu este o persoana care sa iasa prea mult in evidenta. A preluat fraiele afacerii cu energie din interiorul Berkshire in 2008. In schimb rezultatele date de firma de la numirea sa in functie vorbesc de la sine. La aceasta ora, in Iowa, Berkshire Hathaway Energy are 64% din piata de energie eoliana produsa in acest stat, detinand parcuri cu o putere de 3.300 MW.

Intr-un raport intocmit de analistii Morningstar anul trecut firma condusa de Abel este descrisa este descrisa ca „una dintre cele mai mari si mai performante companii din sectorul energetic al ultimilor cinci ani”. Valoarea de piata a Berkshire Hathaway Energy a ajuns anul acesta la 31 de miliarde de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here