Astazi se implinesc 15 ani de la unul dintre cele mai grave accidente cu implicatii asupra mediului din Europa, intrecut doar de cel de la Cernobil.
In 30 ianuarie 2000, in zona Baia Mare – Bozanta Mare, iazul de decantare al firmei care procesa steril minier depozitat in haldele din municipiul maramuresean a cedat.
O comisie indepedenta a Biroului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare, care functioneaza sub egida ONU si care era formata din 20 de oameni de stiinta, a concluzionat ca in urma accidentului ecologic din iazul de la Bozanta s-au scurs 100.000 de metri cubi de lichid si deseuri ce contineau intre 50 si 100 de tone de cianura si metale grele.
Cum a inceput totul
Aurelian Brancus, fost director al SC Aurul SA Baia Mare, isi aminteste cand a aparut ideea unei uzine care sa prelucreze prin cianurare sterilul minier: “Dupa o vizita a unei delegatii a Romaniei in Australia, care a avut loc in 1986, au fost testate toate depozitele de steril din Romania. Singurele care s-au dovedit a fi rentabile pentru valorificare au fost cele doua halde din Baia Mare: Meda si Satu Nou (asa-zisa halda a Flotatiei Centrale). Iar in momentul in care a existat o posibilitate tehnologica de valorificare rapida a acestor resurse, aceasta s-a aplicat”.
Ideea construirii in Baia Mare a unei fabrici in care sa se obtina aur prin cianurare a aparut imediat dupa 1990, specialistii din sistem considerand ca aceasta este cea mai simpla cale de a scapa de cele 5 milioane de tone de steril minier existent in halda Meda, care continea peste 6 tone de aur – avand o concentratie de 1,25 grame de aur pe tona -, mai mult de jumatate din aceasta cantitate putand fi recuperata si valorificata.
„In afara de recuperarea si valorificarea aurului, ideea a fost aceea de a asigura spatiu de dezvoltare orasului Baia Mare inspre sud-est, departe de sursele de poluare care veneau de la Phoenix si de la Romplumb. Pentru asta, insa, trebuia eradicat depozitul de steril de la Meda, care era unul dintre punctele ce „bloca” dezvoltarea orasului spre sud-est. S-a incercat relocarea depozitului de steril, dar asta ar fi reclamat o investitie de circa 17 milioane de dolari. Asa ca s-a decis ridicarea fabricii”, a mentionat fostul director al SC Aurul SA Baia Mare.
Oficialii baimareni din acea vreme au gasit un partener din Australia, o firma creata exclusiv in acest scop: Esmeralda. Numai ca asociatii australieni n-au fost multumiti doar cu exploatarea haldei de steril de la Meda, desi aceasta ar fi acoperit investitia si ar fi adus un profit multumitor, ci au cerut includerea in proiect si a haldei de la Flotatia Centrala, unde erau depozitate alte 10 milioane de tone de steril minier cu o concentratie de 0,84 grame de aur pe tona. Adica alte peste 8 tone de aur, din care se puteau extrage 4 tone.
Contabiliceste, se punea la cale o afacere care avea sa aduca in tezaurul investitorilor 7 tone de aur. Extrem de profitabil, tinand cont ca intreg proiectul costa 28,5 milioane de dolari (12 milioane de dolari fiind investiti in capital de lucru, iar 16,5 milioane de dolari in investitii), cea mai mare parte a banilor fiind obtinuti din imprumuturi bancare internationale. Timp de cinci ani s-au facut demersuri pentru obtinerea aprobarilor, iar patru ani a durat construirea propriu-zisa a instalatiei de cianurare, una extrem de complexa, precum si a edificiilor adiacente.
Ratiunea pentru care a fost amplasata fabrica pe strada Victoriei din Baia Mare a fost pur economica si bazata de faptul ca era o constructie temporara, iar la acel moment in zona nu erau edificate constructii civile.
„In 1990, cand s-a hotarat amplasarea instalatiei acolo, spatiul era liber, nu era nimic pana la Dura. Niciodata nu s-a gandit ca acolo va exista o instalatie permanenta! In patru-cinci ani se prognoza finalizarea depozitului de steril, ne strangem mana cu australienii si la revedere”, a explicat Brancus.
Proiectul a fost aprobat la 1 noiembrie 1995, guvernul din acea vreme obligand printr-o hotarare actionarii (care erau australienii de la Esmeralda Ranger Exploration, ce detineau 50% din actiunile firmei, Compania Nationala Remin, cu 44,5%, Geomin Bucuresti – 5%, alti actionari detinand 0,5% din actiunile firmei) sa proceseze sterile de flotatie si sa le prelucreze in Romania – in acest sens, singura optiune fiind la fostul Phoenix Baia Mare.
Vazuti cu aprobarea in buzunar, australienii au facut un artificiu care le-a marit considerabil profitul, chiar daca pentru asta au transformat Baia Mare in lada de gunoi poluant a Romaniei, fapt care a intarziat epuizarea sterilului minier din halda Meda, principalul obiectiv al proiectului initial. In prima sedinta, Consiliul de Administratie, potrivit legii societatilor comerciale, a fost modificat obiectul de activitate al SC Aurul SA in „prelucrarea sterilor de flotatie si alte resurse”. Acesta e motivul pentru care au trecut 14 ani pentru un proiect care ar fi trebuit sa se termine in 2004.
Accidentul ecologic
Peste aspectul eludarii unei hotarari de guvern, cei care detineau fabrica din Baia Mare au compromis si mediul si prestigiul zonei. In ianuarie 2000, iazul de la Bozanta Mare, care nu avea o supapa de siguranta, a cedat, scurgerile de cianura ajungand pana in Dunare si iscand un scandal international de proportii, soldat cu daune de 100 de milioane de dolari, platite de Romania Ungariei pentru daune ecologice. Compania Aurul nu a primit nicio sanctiune, actionarii au bagat firma in faliment si au plecat sa-si investeasca profitul urias in alte parti.
Dupa accidentul din 30 ianuarie 2000, comisia europeana care a analizat accidentul de la Baia Mare – Bozanta a conchis ca „vinovat pentru accident a fost statul roman care a acceptat ca o asemenea uzina sa fie construita in incinta unei localitati urbane”. „Greenpeace si WWF au stabilit ca atunci cand s-a rupt iazul Bozanta, acesta avea o cantitate de cianura suficienta pentru a ucide un miliard de oameni in 10 secunde. In Australia, Noua Zeelanda, sau Africa de Sud, o asemenea uzina este la cel putiu 100 de kilometri de cea mai apropiata asezare umana. Iar acesti investitori isi permit sa zica ca o sa lucreze chiar in buricul targului! Nu se poate, nicaieri in lume nu se poate asta”, e convins ecologistul baimarean Vasile Tatar.
Acum, Romaltyn, firma “continuatoare” a celor care au generat accidentul ecologic, are licenta pentru valorificare a 10 milioane de tone de steril minier (5 milioane fiind procesate de Aurul) si doreste prelucrarea acestei cantitati tot prin tehnologia cianurarii. Tentativa firmei Romaltyn de a redeschide fosta fabrica Aurul a generat un conflict deschis in Baia Mare, mutat acum in salile de tribunal.
Dupa procesarea a 10 milioane de steril minier (cat a mai ramas disponibil, conform contractului semnat intre Aurul SA si institutiile abilitate ale statului roman), ar urma sa aduca proprietarilor firmei Romaltyn aur in valoare de aproximativ 135 de milioane de euro. Calculul a fost facut la o rata de recuperare de doar 50% a continutului de aur din halda de steril minier de la Flotatia Centrala si a tinut cont de media pretului actual al burselor mondiale de profil.
