Sturionii au repopulat apele din zona Deltei in cadrul unei campanii de promovare a biodiversitatii sprijinita de o firma particulara. Zeci de ambasadori ai biodiversitatii au eliberat astazi in apele Dunarii, in zona Uzlina din Delta, 150 de pastrugi.
Actiunea este printre putinele de acest tip sponsorizata de o firma privata-Veolia , restul repopularilor fiind facute pe bani grei alocati de statul roman.
„Aceasta specie are o vechime de circa 200 de milioane de ani, deci pastrugile au trait alaturi de dinozauri odata. Acum prin eliberarea acestor specimene ajutam specia sa se refaca dupa ce a fost aproape decimata de oameni“, a spus cercetatorul Radu Suciu, reprezentantul CITES, organismul international ce se ocupa de protectia speciilor pe cale de disparitie in Romania.
Printre cei care au eliberat sturioni in Dunare s-au numarat si vedete precum Geanina Corondan sau Zoli de la Sistem, precum si guvernatorul Rezervatiei Delta Dunarii, Grigore Baboianu.