2.200 elevi din 34 scoli din Bucuresti colecteaza selectiv, invata despre voluntariat

0
417

lumea-curata.jpg500 dintre acestia au creat obiecte de arta decorativa din deseuri reciclabile

Fundatia PRAIS, finalizeaza in aceste zile programul pilot al initiativei nationale „Lumea ta? Curata!” www.lumeatacurata.ro, care a angrenat 2.200 elevi de clasa a IV-a si 103 invatatori din 34 de scoli din Bucuresti.

In numai 2 luni, elevii au colectat voluntar, in cadrul scolilor, ca rezultat al consumului lor curent, peste 4.540 kg de hartie, echivalentul a 57 de metri cubi de hartie, si 835 kg de plastic, echivalentul a 42 de metri cubi de plastic.

In cadrul programului, elevii au primit gratuit cartea educationala, au participat la lectii deschise si au accesat platforma on-line. Peste 500 de copii s-au inscris cu obiecte de arta decorativa realizate din materiale reciclabile in concursul „Lumea ta? Curata!” si au scris in doar 2 saptamani 57 de compuneri tematice expuse pe website www.lumeatacurata.ro. Pe data de 1 iunie, Ziua Internationala a Copilului, Fundatia PRAIS organizeaza in premiera un vernisaj in mediul scolar, o expozitie de obiecte de arta decorativa din materiale reciclabile, care va cuprinde cele 96 de lucrari castigatoare la nivelul fiecarei scoli din cadrul proiectului. Programul se deruleaza in parteneriat institutional cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Ministerul Mediului si Garda Nationala de Mediu.

„Lumea in care traim astazi se afla intr-o profunda schimbare. Cum va arata viitorul? Depinde de capacitatea noastra de a educa tanara generatie sa actioneze responsabil: accesul la resurse, dezvoltarea personala, economia la energie, colectarea selectiva a deseurilor, grija fata de natura, sunt o parte esentiala a unui stil de viata sustenabil, sanatos”, a declarat Silvia Bucur, Presedintele Fundatiei PRAIS.

In cadrul acestei prime editii participa si 100 de elevi de la Scoala Generala din Comuna Masloc, judetul Timisoara, 30 de elevi de la Scoala Generala din satul Vanatori, Comuna Misca, judetul Arad sub coordonarea echipei Smithfield Ferme, precum si 119 copii de clasa a IV-a ai angajatilor din cele trei divizii ale Lafarge Romania.

„Rezultatele deosebite inregistate de acest proiect educational au fost posibile datorita sprijinului acordat de catre partenerii nostri: Lafarge Romania, Grupului Rosal si Smihtfield Romania. Fiind un program complex, ne-am propus sa dezvoltam aceasta initiativa si in anul scolar 2009-2010 in cateva sectoare din Bucuresti si in 2 mari orase din tara”, a adaugat Silvia Bucur.

Initiativa nationala „Lumea ta? Curata!” face parte din platforma de comunicare LOHAS (Lifestyles of Health and Sustainability) lansata de PRAIS Corporate Communications in Romania, in luna mai 2008. Prefigurand perioada de mari transformari economice si sociale care au loc la nivel mondial, echipa PRAIS, a decis, ca prin toate proiectele sale, precum si prin strategiile de comunicare corporata si de brand pe care le dezvolta alaturi de clientii sai, sa promoveze un alt fel de progres, un mediu economic etic, accesul la resurse, la educatie, la cultura, dezvoltarea sustenabila, protectia mediului inconjurator, toate acestea fiind astazi mai mult decat oricand, o prioritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.