Agentia pentru Protectia Mediului, ITRSV Cluj impreuna cu cei 24 de gestionari ai fondurilor cinegetice de pe raza judetului Bistrita-Nasaud si Comisariatul Judetean al Garzii Nationale de Mediu evalueaza in aceasta perioada populatiile speciilor de animale salbatice strict protejate: urs brun, lup, ras, pisica salbatica.
”In perioada martie – aprilie 2013 are loc evaluarea populatiilor speciilor de animale strict protejate (urs brun, lup, ras, pisica salbatica) de pe teritoriul judetului Bistrita-Nasaud. Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud si Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare Cluj, impreuna cu cei 24 de gestionari ai fondurilor cinegetice de pe raza judetului Bistrita-Nasaud si Comisariatul Judetean Bistrita-Nasaud al Garzii Nationale de Mediu organizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, conform metodologiei de evaluare stabilita de catre Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice”, se arata intr-un comunicat al APM BN.
Gestionarii fondurilor cinegetice au realizat si transmis Agentiei pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud programarea actiunilor de evaluare a efectivelor de urs brun, lup, ras si pisica salbatica pentru primavara anului 2013. Pe baza acestei programari, gestionarii fondurilor cinegetice, impreuna cu reprezentantii institutiilor mai sus mentionate vor participa la actiunea de evaluare in teren si vor verifica corectitudinea datelor inregistrate. Acolo unde fondurile cinegetice se suprapun peste arii naturale protejate, evaluarea se va face separat pentru aceste suprafete, iar la evaluare vor participa si administratorii sau custozii acestor arii protejate.
Evaluarea se va intocmi pe fonduri cinegetice si se va centraliza la nivel de judet, pe gestionari. Situatiile analizate si centralizate la nivel de judet de catre Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud vor fi transmise Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.
Odata cu centralizarea datelor se vor face si propuneri de plafon maxim de interventie pentru speciile urs brun, lup, ras si pisica salbatica, pe fonduri cinegetice si gestionari, pentru sezonul de vanatoare 2013/2014. Propunerile de plafon maxim de interventie vor avea la baza nivelul pagubelor inregistrate, situatia efectivelor reale comparative cu cele optime, tendinta si structura populatiei.