Acvila Arlie, monitorizata satelitar de ornitologii romani, a revenit in Romania dupa o calatorie de aproape 25.000 de kilometri

Acvila țipătoare Arlie se întoarce în Brașov. Vine din Namibia și parcurge 25.000 de kilometri
Acvila Arlie, monitorizata satelitar de ornitologii romani, a revenit in Romania dupa o calatorie de aproape 25.000 de kilometri
Acvila Arlie, monitorizata satelitar de ornitologii romani, a revenit in Romania dupa o calatorie de aproape 25.000 de kilometri

Acvila Arlie, monitorizata satelitar de ornitologii romani, a revenit in Romania dupa o calatorie de aproape 25.000 de kilometri. Pasarea a traversat 3 continente, 17 tari si a revenit la cuibul din Berivoi, Fagaras, potrivit informatiilor furnizate de Societatea Ornitologica Romana (SOR). Acvila Narcis, monitorizata si ea prin satelit in ultimii ani, a disparut de pe radarele ornitologilor. Specialistiii spun ca este posibil ca bateria emitatorului satelitar sa se fi terminat si spera ca pasarea este bine.

Arlie este prima acvila tipatoare mica echipata cu transmitator satelitar care se intoarce anul acesta din migratie. Pasarea a ajuns in tara pe data de 9 aprilie, dupa ce a parcurs o distanta de aproape 25.000 de kilometri.

Arlie a fost prinsa anul trecut de o echipa formata din specialisti de la Societatea Ornitologica Romana, Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Sibiu si Grupul Milvus. A fost echipata cu un transmitator satelitar cu greutatea de 45 de grame si eliberata, actiune desfasurata in cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei tipatoare mici in Romania”.

Acvila aplecat in migratie pe 15 septembrie 2013, potrivit SOR. De la plecare si pana la sosire au trecut exact 206 zile. In tot acest timp, Arlie a parcurs o distanta de 24.468 de kilometri, pe trei continente si in 17 tari.

 

„Drumul spre casa a inceput exact de Ziua Indragostitilor, pe 14 februarie 2014, de pe teritoriul Namibiei. A zburat spre est, pana in Zimbabwe, apoi a traversat Zambia, Tanzania, Uganda, Etiopia, Eritrea, Egipt, Israel, Liban, Turcia si Bulgaria. Pe 9 aprilie se afla in Romania, dupa ce parcursese 10.000 de kilometri. Transmitatorul satelitar de pe spatele lui Arlie a transmis 1106 coordonate GPS care arata cu precizie locurile prin care acvila a fost, inclusiv faptul ca in timpul iernii de la noi, a traversat continentul african si de la nord la sud si de est la vest”, se arata in comunicatul Societatii Ornitologice din Romania.

Incepand din 2010, 22 de acvile tipatoare mici au fost echipate cu transmitatoare satelitare, Arlie fiind ultima dintre acestea. Doar doua dintre aceste transmitatoare mai sunt active in acest moment. Cealalta acvila monitorizata satelitar de specialistii din Romania – Erika, este inca in Tanzania. Rutele de migratie pot fi urmarite la site-ul www.pomarina.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *