Miscarea ecologista strange randurile. Dupa cateva runde de negocieri, ieri s-a constituit Alianta „Alternativa Ecologista Romana” (AER). Ovidiu Ripanu, unul dintre liderii AER, a declarat ca noua Alianta isi propune sa deruleze proiecte de salvare si protectie a mediului.
Partidul Verde, Partidul Uniunea Crestin Sociala si Partidul Alternativa Ecologista au pus ieri bazele Aliantei „Alternativa Ecologista Romana” (AER). Din alianta mai fac parte si cateva ONG-uri, fundatii si asociatii. Co-presedintele Partidului Verde Ovidiu Ripanu (foto) sustine ca acesta este primul pas pentru unificarea miscarii ecologiste si ca vor mai urma si alte actiuni in acest sens. „Alternativa Ecologista Romana nu trebuie privita ca o alianta politica, ci este una ecologista, care-si propune sa deruleze diferite proiecte de salvare si protectie a mediului. As aminti aici de Proiectul Rosia Montana, cel pentru salvarea Parcului Bordei sau cel de implementare a unor tehnologii de reciclare a deseurilor”, a declarat Ovidiu Ripanu. Printre obiectivele Aliantei AER, incluse in Protocolul de asociere, se mai regasesc diverse proiecte pentru promovarea spiritului ecologist, protectia mediului, pentru dezvoltarea de resurse energetice regenerabile, precum si pentru stoparea defrisarii suprafetelor forestiere. In acest sens, co-presedintele Partidului Verde, Robert Esanu, s-a pronuntat impotriva punerii in functiune a reactoarelor 3 si 4 de la Centrala de la Cernavoda. La constituirea Aliantei, co-presedintele Partidului Verde Dolphi Drimer a afirmat ca AER doreste puterea si accederea in Parlament, dar a fost contrazis de secretarul general al Partidului Verde, Radu Munteanu, care a precizat ca Alianta nu este constituita pentru obiective politice, eventuala accedere in Parlament urmand sa fie pusa in discutie dupa compatibilizarea structurilor partidelor componente. Alianta AER va fi condusa de un Consiliu National de Coordonare, condus de Robert Esanu, co-presedinte al Partidului Verde. Potrivit secretarului general al Partidului Verde, Radu Munteanu, Alternativa Ecologista Romana este dispusa sa coopteze si Partidul Ecologist Roman, condus de Petru Lificiu, pe care l-au si invitat la discutiile preliminare constituirii Aliantei.
C. Cristofan , L. Castali
Sursa: Gardianul