Afla cum s-a transformat un oras-fantoma din California intr-unul care functioneaza pe baza energiei solare

Afla cum s-a transformat un oras-fantoma din California intr-unul care functioneaza pe baza energiei solare

Un om de afaceri american a reusit sa „reconditioneze” un oras abandonat din desertul Mojave, situat in sud-estul Californiei.

Gerald Freeman, un investitor american, s-a gandit sa transforme Niptonul, un orasel in pragina, intr-unul care sa functioneze pe baza energiei solare. Devenit dupa plecarea locuitorilor un oras-fantoma, Niptonul reprezenta la 1900 un important centru de exploatare a aurului. Primul contact al afaceristului cu oraselul din desert a fost in 1984, scrie Business Insider, cand a gasit in oras un singur locuitor ramas, care vindea sifon calatorilor. Intrezarind posibilitatea deschiderii unei afaceri, Freeman a cumparat atunci terenul cu 200.000 dolari, iar peste un sfert de secol a mai cheltuit un milion de dolari pe infrastructura.

In 2010, el a dublat suma folosita initial prin construirea unei instalatii care functioneaza pe baza energiei solare, de 80 de kilowati. Cu aceasta ocazie, el a introdus si un slogan: „Nipton, alimentat de soare”. Instalatia solara – suficienta pentru alimentarea celei mai mari parti a orasului – este situata la trei kilometri de granita cu statul Nevada. Intre timp, Freeman a ridicat si cinci „eco-cabine” bazate pe schite de-ale lui Frank Lloyd Wright, unul dintre cei mai influenti arhitecti ai primei jumatati a secolului 20.

Investitiile dezvoltatorului nu se vor opri aici. Pentru deceniul viitor, Freeman vrea sa ridice in oras cladiri cu un consum energetic redus, o ferma organica, statii pentru incarcarea vehiculelor electrice si mai multe instalatii solare. „Daca vanturile locale nu ar fi fost atat de slabe, ar putea construi si turbine eoliene”, mentioneaza jurnalistii americani.

Primele rezultate nu au incetat sa apara: daca in 2010 s-au mutat in oras 20 de oameni pentru a munci, la inceputul acestui an populatia Niptonului a ajuns la 60 de locuitori. Fostul orasel- fantoma nu e singurul oras din zona care a reusit sa se redreseze.

– Panourile construite de Skyline Solar Inc. din Mountain View, un oras-vecin, atrag vizitatori curiosi care vor sa realizeze proiecte similare in comunitatile lor.

– Pe dealurile din apropiere, Molycorp Inc., o companie miniera, isi extinde minele din zona, extragand minerale folosite la constructia turbinelor eoliene si smartphone-urilor.

– La 15 minute de mers cu masina, in Valea Icanpah, BrightSource Energy Inc., o companie electrica construieste o ferma solara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *