AIEA solicita Libiei sa gaseasca o locatie sigura pentru concentratul de uraniu detinut

0
300
AIEA solicita Libiei sa gaseasca o locatie sigura pentru concentratul de uraniu detinut
AIEA solicita Libiei sa gaseasca o locatie sigura pentru concentratul de uraniu detinut

Agentia internationala pentru energie atomica (AIEA) a solicitat Libiei sa gaseasca cat mai urgent o locatie sigura pentru stocarea concentratelor de uraniu („yellow cake”) acumulate de regimul lui Muammar Kadhafi, a declarat joi un emisar ONU, relateaza AFP.
Fostul lider libian a renuntat in 2003 la eforturile de obtinere a armelor de distrugere in masa, printre care si bomba atomica, dar un adapost important de concentrat de uraniu a fost descoperit in timpul revoltelor din tara care au dus la fuga iar apoi moartea lui Kadhafi in octombrie anul trecut.

O echipa de experti AIEA a incheiat la 9 decembrie o vizita la centrul de cercetare nucleara Tajura din Tripoli si la o baza militara din Sabha intr-o oaza din mijlocul desertului, a declarat emisarul Ian Martin in fata Consiliului de securitate al ONU.

Acesta a adaugat ca AIEA nu crede ca au fost furate materiale nucleare stocate in aceste doua locatii, completand totusi cu opinia sa.

„Desi nu exista un risc imediat pentru sanatate sau de radiatii, vanzarea sau transferul rapid al aproximativ 6.400 de containere cu materiale nucleare din Sabha este puternic recomandat”, a declarat acesta.

„Conditiile de stocare s-au deteriorat iar masurile de siguranta si securitate de la fata locului nu sunt considerate a fi suficiente”, a adaugat, subliniind ca pentru moment nu exista teama ca aceste materiale ar putea fi furate, datorita marimii si greutatii containerelor in care se afla.

Uraniul „yellow cake” este o pudra insolubila in apa care contine in jur de 80 la suta mineral de uraniu folosit an prepararea combustibilului nuclear. De asemenea, poate fi imbogatit in vederea fabricarii armelor nucleare.

Emisarul ONU a mentionat de asemenea sarcina dificila cu care se confrunta guvernul libian care trebuie sa demobilizeze aproximamtiv 75.000 de luptatori „revolutionari” care au contribuit la inlaturarea lui Kadhafi.

Martin a declarat ca guvernul cauta modalitati de a-i integra pe cei 75.000 de fosti „combatanti revolutionari” intr-o noua armata si in fortele de politie sau intr-un nou loc de munca.

„Punerea la punct a acestor forte de securitate va fi o sarcina lunga si dificila”, a declarat enisarul, precizand ca securitatea ramane „instabila” in tara, in timp ce guvernul de tranzitie are o luna la dispozitie pentru a crea o lege si o comisie electorala.

Acesta a remarcat ca tensiunile, care pot ajunge pe plan local pana la lupte armate intre forte revolutionare opuse, sunt in parte datorate „conflictelor locale istorice intre comunitati, exacerbate si exploatate de fostul regim”.

Emisarul a precizat, de asemenea, ca anchetatorii ONU nu au gasit probe care sa sugereze iesirea din tara a arsenalului enorm de lansatoare de rachete (MANPAD) detinut de fostul lider libian.

„Comunitatea internationala se ingrijoreaza cu privire la proliferarea potentiala a MANPAD”, a spus acesta. „Insa pana acum nu exista dovezi semnificative de aparitie (a MANPAD) in tarile vecine”, a adaugat.

Conform emisarului, cea mai mare parte a armelor furate in timpul revolutiei sunt detinute de brigazi revolutionare si diferite militii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.