Americanii: Suntem dependenti de petrolul controlat de oameni nebuni care ne urasc

Americanii: Suntem dependenti de petrolul controlat de oameni nebuni care ne urasc

Stramtoarea Ormuz, prin care trece 40% din traficul maritim petrolier de pe glob, va fi inchisa transporturilor de titei in cazul sanctiunilor impotriva exporturilor iraniene de petrol, a avertizat un responsabil cu rang inalt.

Ocazie cu care americanii isi pot aduce aminte de doua lucruri, scriu cei de la Business Insider:

„Suntem foarte dependenti de resurse controlate de oameni nebuni care ne urasc”

„Nu am facut nimic in ultimii 40 de ani ca sa rezolvam aceasta problema”.

Intr-un articol intitulat „Este anul 2012 – Este absurd ca inca depindem de de petrolul din Orientul Mijlociu”, cei de la Business Insider arata ca daca Iranul decide sa inchida stramtoarea Ormuz, pretul petrolului va exploda, iar acest lucru se va resimti in intreaga economie.

Ce inseamna dependenta? Cifrele arata in felul urmator: Americanii consuma aproximativ 25% din productia mondiala de petrol, cu 50% mai mult decat intreaga Uniune Europeana, de doua ori mai mult decat chinezii si de doua ori mai mult decat produc ei insisi.

„Faptul ca suntem legati de petrolul din Orientul Mijlociu este o rusine nationala” scrie autorul care arata ca solutia acestei probleme nu este una de tipul in care doar trebuie sa te asiguri ca „baietii” din Orientul Mijlociu sunt oameni cumsecade cu care poti face afaceri. Asta pentru ca problema nu este una de moment, care va disparea daca nu o bagi in seama. Si mai ales, nu este o problema pe care „piata” o va echilibra in timp.

Iranul inchide Stramtoarea Ormuz in cazul unor noi sanctiuni

‘Daca vor fi adoptate sanctiuni impotriva exporturilor de petrol iranian, nicio picatura de titei nu va mai trece prin Stramtoarea Ormuz’, a declarat prim-vicepresedintele iranian Mohammad Reza Rahimi.

‘Nu ne dorim ostilitati sau violenta (…), dar dusmanii vor renunta la comploturilor lor numai in ziua in care ii vom pune la locul lor’, a adaugat el.

Statele Unite si unele tari europene au in vedere impunerea de sanctiuni impotriva exporturilor iraniene de titei din cauza controversatului program nuclear al Teheranului.

‘Este o noua tentativa de a deturna atentia de la adevarata problema care este nerespectarea de catre Iran a obligatiilor sale internationale in domeniul nuclear’, a comentat la Washington un purtator de cuvant al Departamentului de Stat, Mark Toner.

Declaratia facuta de Mohammad Reza Rahimi intervine intr-un moment in care marina iraniana a demarat sambata zece zile de manevre militare navale in jurul Stramtorii Ormuz. Fortele navale au fost desfasurate la est de Stramtoarea Ormuz, in Marea Oman, Golful Aden, precum si in Oceanul Indian.

Potrivit purtatorului de cuvant al manevrelor, operatiunile de lansare a minelor stationare si antisubmarin au avut loc marti dimineata.

Zvonuri legate de eventualitatea unui asemenea exercitiu au provocat o temporara crestere a pretului petrolului la inceputul lunii decembrie, in timp ce tensiunile dintre Iran, pe de o parte, si Statele Unite si aliatii acestora, in special monarhiile arabe din Golf, raman la cote ridicate.

Statele Unite isi mentin si ele in Golful Persic o puternica prezenta navala, Flota a V-a, cu baza in Bahrein.

Inchiderea Stramtorii Ormuz este „usoara”

Inchiderea Stramtorii Ormuz este ‘foarte usor de realizat’ pentru fortele armate iraniene, dar nu este necesara deocamdata, a declarat miercuri pentru televiziunea in limba engleza Press-TV amiralul Habibollah Sayyari, comandant al marinei iraniene.

‘Intreaga lume stie cat de importanta si strategica este stramtoarea, iar aceasta se afla complet sub controlul Republicii Islamice Iran’, a subliniat amiralul. ‘Inchiderea stramtorii este foarte usor de realizat pentru fortele armate iraniene, este ca bautul unui pahar de apa, dupa cum se spune in persana’.

‘In prezent insa, nu avem nevoie sa (inchidem) stramtoarea deoarece controlam Marea Omanului si putem controla tranzitul’ maritim si petrolier, a precizat Sayyari, adaugand ca Iran urmareste ‘stabilirea securitatii si stabilitatii in regiune. Cu aceste manevre, tarile din regiune realizeaza ca, prin (capacitatile noastre militare), tranzitul poate continua’ prin stramtoare.

Marina iraniana a demarat sambata zece zile de manevre militare navale in jurul Stramtorii Ormuz. Fortele navale au fost desfasurate la est de Stramtoarea Ormuz, in Marea Oman, Golful Aden, precum si in Oceanul Indian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *