Aparatura electronica abandonata pe strada

Reactia botosanenilor la campania de colectare a deseurilor electrice si electrocasnice a fost foarte buna. Acestia au scos atat de multe aparate uzate in fata caselor incat unele nu au putut fi ridicate la timp de echipele Primariei si Urban Serv.

In ciuda mobilizarii generale in vederea derularii campaniei de colectare a deseurilor electrice si electrocasnice (DEE) in municipiul Botosani au ramas neridicate multe aparate. Pe Strada Tudor Vladimirescu trecatorii au putut vedea televizoare alb negru, marca „Electron „, „Marc ” si „Oper „, iar pe Calea Nationala televizoare „Snagov ” si aspiratoare de pe vremea bunicii. La cortul din Piata Centrala un botosanean a adus o oala electrica, iar altul un pickup. Campania a fost receptionata si la unele firme, care au predat in special calculatoare. Pe parcursul intregii zile, DEE-urile au fost preluate de echipaje ale Primariei si Urban Serv si predate la societatea Goldana. „Merge destul de bine. Le clasam pe categorii. Apoi se va lua legatura cu Asociatia producatorilor si importatorilor de echipamente electrice si electronice, care finanteaza activitatea de preluare, valorificare, tratare si neutralizare. Toata aparatura contine substante periculoase pentru mediu si nu poate fi aruncata la intamplare „, a declarat Larisa Rata, functionar din cadrul Serviciului edilitare al Primariei, insarcinat cu inregistrarea cantitatilor de deseuri.

Campania a fost monitorizata de specialisti de la Agentia pentru Protectia Mediului (APM) si Comisariatul Judetean de Mediu (CJM). Eugen Mateciuc, director adjunct al APM, a declarat ca aproximativ 100 de botosaneni care nu au avut posibilitatea sa coboare aparatura in fata blocului au sunat la APM si Urban Serv. „Speram ca saptamana viitoare sa preluam si aceasta aparatura. Vom continua programul, dar dupa alt sistem. Cand vom avea solicitari va merge o masina pentru preluare, pentru ca aceste aparate sa nu mai ajunga la boschetari, ca le folosesc si le arunca la gunoi „, a declarat Eugen Mateciuc. Rodica Zelinca, comisar sef in cadrul CJM a apreciat ca aceasta campanie este binevenita, mai ales ca a fost precedata de o informare.
Potrivit Larisei Rata, sambata au fost colectate 10,5 tone de DEE, printre care 200 televizoare, aproximativ 200 monitoare si tot atatea unitati IT, 35 de frigidere si 20 masini de spalat. „A fost prima actiune de amploare si reactia populatiei a fost una pozitiva ” a concluziont Eugen Mateciuc. (Virginia CONSTANTINIU)

Sursa: Monitorul de Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *