Apele Dunarii sunt intens contaminate cu virusi si bacterii periculoase

Aproximativ 200.000 de oameni sunt amenintati de apele Dunarii care au devenit prea poluate. Este vorba despre locuitorii din orasele Calarasi si Oltenita unde sursa principala de apa este chiar Fluviul Dunarea. Autoritatile locale au interzis in acest moment scaldatul in Dunare deoarece apa este intens contaminata microbiologic.

Medicii le recomanda calarasenilor sa evite pe cat posibil sa consume apa de la robinete chiar daca aceasta a fost tratata. Continutul mult prea mare de clor poate provoca in timp de la gastrite pana la boli de stomac mult mai grave. In plus furnizarea apei potabile ar putea fi intrerupta daca debitul fluviului va scadea foarte mult.

„Dunarea consta un factor de risc important din punct de vedere epidemiologic. Dupa mai multe teste repetate, din punct de vedere microbiologic apa este intens contaminata” a declarat Camelia Truica, medic epidemilog.

In urma analizelor facute de Autoritatea de Sanatate Publica din Calarasi a rezultat ca apa Dunarii contine virusi si bacterii care pot provoca mai multe tipuri de boli infectioase cum ar fi leptospiroza, meningita, dizenterie sau enterocolite si o serie de alte boli de piele.

„Zona este una endemica ne asteptam in continuare sa apara ca in fiecare an un val de bolnavi din cauza imbaierii in ape neamenajate” a marturisit doctor Vericeanu, manager Spitalul Judetean Calarasi.

Autoritatile din Calarasi au interzis scaldatul in apele Dunarii si al Borcei si spun ca furnizarea apei in orasul Calarasi si Oltenita ar putea fi intrerupta, daca debitul Dunarii va scadea foarte mult, din cauza concentratiei mult prea ridicate de poluanti.

In prezent conform datelor Ministerului Mediului, cel mai mare poluator al Dunarii este Capitala. Anul trecut, in Dambovita au fost deversati 370.000 de metri cubi de ape uzate, care contineau peste 25.000 de tone fosfati, 500 de tone de detergenti, o tona de cianuri, iar cantitatile de azot, amoniu, uree sau fosfor au depasit de 30 – 40 de ori normele impuse.

„Este posibil ca acesti nutrienti sa favorizeze dezvoltarea unui numar mult mai mare de microorganisme care influenteaza negativ sanatatea populatiei” a spus Iulian Groapa, director Agentia pentru Protectia Mediului Calarasi.

In prezent circa 80% din apele uzate ale Romaniei, provenite de la principalele surse de poluare, ajung in rauri, si de aici in mare, neepurate sau insuficient epurate. Este vorba despre aproximativ 1500 de milioane de metri cubi anual.

Sursa: Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *