Dupa Google, se pare ca si Apple vrea sa fie un exemplu de utilizator care se straduieste sa adopte surse de energie regenerabila in proportie cat mai mare. In definitiv, numitorul comun al multor companii profitabile este grija pentru ecologie.
Cu toate ca este aproape imposibil de cuprins intr-un cadru in asa fel incat sa constientizati amploarea proiectului, in imaginea alaturata este un centru de date al celor de la Apple. Responsabila cel mai probabil de functionalitatea iCloud, imensa ferma de servere pare uniforma din elicopter si datorita panourilor solare care acopera fiecare cladire din complex. In total, panourile genereaza 20 MW de electricitate. Din pacate aceasta cifra este departe de a fi suficienta, doar 60% din necesarul de energie fiind asigurat prin intermediul panourilor solare, restul fiind obtinut prin alte metode eco.
Doar cu astfel de initiative utilizarea serviciilor de cloud computing, backup si sincronizare prin internet vor deveni mai ieftine si mai populare. In momentul in care Apple si alte companii nu vor mai plati facturi exorbitante de energie electrica sau pentru acces la internet, cu siguranta vom vedea o rata de adoptie si mai mare a acestui tip de “ferma”.