Aradul se afla printre cele zece judete din tara, in care au fost confiscate in aceasta luna substante periculoase. Astfel, in toate cele zece judete au fost constatate 14 infractiuni si au fost confiscate peste o tona de produse periculoase.
Reprezentantii Directiei Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane au initiat si coordonat o actiune pentru prevenirea, identificarea si sanctionarea faptelor de natura penala si contraventionala la regimul substantelor periculoase, si la Arad.
Actiunea a avut in vedere modul in care sunt respectate prevederile legislatiei in vigoare de catre agentii economici inregistrati sau notificati sa efectueze operatiuni cu substante chimice periculoase, precum si a altor nereguli ce pot prezenta riscuri majore de producere a unor evenimente grave pentru sanatatea populatiei si mediul inconjurator.
Controalele au fost efectuate impreuna cu specialisti din cadrul institutiilor publice cu responsabilitati in domeniu respectiv.
Unul dintre exemplele de la Arad, este cel din data de 11 octombrie, cand peste 460 de litri si 238 de kilograme de deseuri toxice expirate si reetichetate au fost descoperite de politistii si comisarii de mediu in depozitul unei firme din Arad.
In urma verificarilor, de atunci s-au gasit in magazia firmei 78 de tipuri de produse de uz fitosanitar cu termenul de valabilitate depasit.
Pe langa Arad in acest top mai sunt judetele: Alba, Cluj, Gorj, Hunedoara, Mures, Satu-Mare, Timis, Valcea si Vrancea