In doar 24 de ore, pompierii militari de la Detasamentele Alba Iulia si Aiud si Garzile Blaj si Sebes, au intervenit in judetul Alba, pentru stingerea a 13 arderi necontrolate de vegetatie uscata.
Astfel, Detasamentul de pompieri din Alba Iulia a intervenit in municipiu pe str. Albac, pe raza localitatii Oarda de Jos, in zona Dealul Viilor, in localitatea Poiana Ampoiului, in localitatea Galtiu – in cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta Sintimbru si in localitatea Hapria – in cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta Ciugud si Ocolul Silvic Alba Iulia.
Detasamentul Aiud a intervenit in municipiu pe str. Bethlem Gabor si pe raza orasului Teius in cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situatii pentru Urgenta Teius. De asemenea, Garda Sebes a intervenit in municipiu pe str. Dorin Pavel si pe DN1 pe raza comunei Cilnic iar
Garda Blaj a intervenit in municipiul Blaj, in zona Crucea lui Iancu.
In sprijinul pompierilor militari in lupta cu arderile necontrolate, au intervenit si serviciile voluntare pentru situatii de urgenta din Sebes, Unirea, Vintu de Jos si Cugir.
In total au ars aproximativ 95 ha de vegetatie uscata, 20 ha de pasune, 2 ha vegetatie forestiera in afara fondului forestier si 1,5 ha litiera de padure. Potrivit pompierilor, cauza probabila a acestor incendii o constituie focul lasat nesupravegheat.