Artist la doza in era reciclarii

0
522

Ianos Dobos, un pensionar din Valcea, si-a invelit casa cu deseuri.
izolare cu deseuri
Daca Ianos Dobos ar fi convins, printr-o minune, sa participe la „Marea debarasare” (campanie de reciclare desfasurata in mediul rural), gospodarul ar trebui mai intai sa-si darame avutia din curte – custile iepurilor, cotetele gainilor si magazia pentru scule. Ianos n-a indraznit niciodata sa dispretuiasca nimicurile pe care valurile vietii i le-au adus la picioare, chiar daca n-a fost vorba decat de cutii de bere, cuisoare, cabluri sau televizoare Opera.

Le-a strans pe toate, convins ca, intr-o zi, o sa-i vina „o idee”. La fel de convins cum este si de faptul ca oamenii din jur nu pricep mare lucru din ce doreste sa transmita prin initiativele lui de o inocenta sfasietoare. Nu fara o oarecare autoironie, indreptata piscaret, in fapt, spre cel care-l intreaba, spune despre sine ca este „normal”: „Dar stiti cum e, omul cu prea multe idei se cheama idiot”.

Design sau izolatie?

A adunat zeci de cutii de bere – „vreo doi saci” -, sute de cuisoare si cateva ecrane de televizoare Opera. „Mi-am zis c-ar fi bine sa nu arunc cutiile de bere si sa fac din ele un fel de izolatie pentru blana acoperisului. Am taiat cutiile cu foarfeca, le-am desfasurat si le-am batut in cuie. Am pus si doua ecrane de la niste televizoare fara valoare. Sa am lumina in pod”, povesteste barbatul cum a fost cu „reciclarea”.

Inainte sa apuci cumva „sa faci o aroganta”, Ianos incepe sa se alinte cu modestie: „N-a fost mare lucrare. Si nici design, ci izolatie. Ecrane de televizoare am pus si la custile iepurilor, ca sa nu pierd sticla de pomana”. Ce-a comentat lumea pe ulita? „Eu sunt mandru de ce-am facut. O sa reziste jumatate de secol de-acum inainte, ca apa se scurge pe tabla. In afara sa se decoloreze, nare ce sa se intample”, isi autoevalueaza lucrarea nea Dobos.

„Un dinte de tabla” printre vile colorate

Pe strada Aranghel de la marginea orasului Valcea, gospodaria lui e usor de gasit. Printre vilele cu doua etaje, vopsite negresit in galben-lamaie sau portocaliu, acareturile lui din caramida si micile sale improvizatii din curtea stramta te duc cu gandul la un dinte de tabla in gura unei cantarete de opera.

Dar mai mandru om ca Ianos Dobos, mai impacat cu viata si cu ce i-a dat Dumnezeu, mai nepasator la vorbele vecinilor s-ar putea sa nu gasiti usor nici in Capitala! La cei 59 de ani ai sai, la pensia lui mica, de electrician, si mai ales la familia numeroasa cu care a fost blagoslovit, nu-si permite sa asculte de gura lumii. „Trebuie sa umblu si colo, si colo, sa vad ce mai fac sa scot un ban. Am cinci copii si doi nepoti. Ii iubesc, si mai mare veselie ca la noi in casa n-ai sa gasesti. Nu pot eu sa fac tot ce as vrea, la cate idei am. Nu este din ce, nu sunt bani si pace!”, spune pensionarul, care tine sa sublinieze ca este „ceangau venit din Bacau, in „75”.

„Marea debarasare”, un moft ciudat

„Eu fac ce ma duce pe mine capul. Unul e macelar, altul e farmacist, eu fac ce stiu. Mai zice lumea ca-s sucit, dar eu le stiu pe ale mele”, decreteaza gospodarul.

De curand, si-a ridicat o „garsoniera” din caramida, lipita de casa in care acum stau copiii lui, fiecare in cate o camera. „O zidii, o facui frumos, bagai lumina si acolo. I-am spus nevestei: -Bai, Geto, ne mutam la garsoniera!-. Ea nu comenteaza ce mesteresc eu prin curte. Imi zice: -Ai o idee, fa-o tu, Ioane!-.” La saracia care s-a lipit de casa lui, odata cu fericirea de a se bucura de orice mizilic, „Marea debarasare” nu poate fi pentru Ianos Dobos decat un moft ciudat, imposibil de inteles. Cand o sa-si scoata el in fata casei televizoarele stricate si frigiderul ruginit, o sa stie precis ca lumea s-a rasturnat cu totul.

„Am taiat cutiile cu foarfeca, le-am desfasurat si le-am batut in cuie. Am pus si doua ecrane de la niste televizoare fara valoare.”, Ianos Dobos, pensionar

ANII „80

Prima „inventie”: morisca electrica

Cand s-a mutat in Valcea, cu mana lui a mesterit cinci scaunele, iar Dumnezeu i-a socotit tot atatia copii. Apoi, prin anii „80, si-a ridicat in curte o morisca electrica. „Pe timpul lui Ceausescu, cand se oprea curentul, cine avea lumina pe strada? Dobos! Se invartea morisca uite-asa si aveam vreo zece volti la baterie. Cand ieseau babele de la biserica, se impiedicau uitandu-se la mine in curte”, isi aminteste gospodarul de prima lui „inventie”. Pe timpuri, tot el a fost cel care era cat pe ce sa tranteasca pe buza paraului din spatele casei nici mai mult, nici mai putin decat „o hidraulica”. „Dar n-a fost apa!”. Cand si-a ridicat magazia de scule, unde pastreaza toate nimicurile pamantului, si-a zis ca trebuie sa faca ceva deosebit pe strada intesata, de-o parte si de alta, de vile plictisitoare.

Sursa: Evenimentul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.