Doua pastile radioactive, care pot fi folosite de teroristi la fabricarea bombelor, au disparut din incinta Santierului Naval Damen.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a amendat cu 2.000 de lei santierul dupa disparitia dispozitivelor care contin americiu, element chimic radioactiv care produce radiatii foarte periculoase.
Daca pastilele sunt scoase din carcasa lor de protectie, care este facuta dintr-un material special care blocheaza radiatiile, persoana aflata in posesia obiectelor se afla in mare pericol. Radiatiile sunt atat de puternice, incat pot declansa forme galopante de cancer.
Alerta maxima
Potrivit celor de la Situatii de Urgenta, substante ca americiul si cobaltul pot fi inglobate in mici dispozitive explozive artizanale, pentru asa-numitele bombe murdare care, detonate in zone aglomerate, pot afecta pe termen lung sanatatea celor care inhaleaza particulele radioactive. Dupa semnalarea disparitiei celor doua surse de radiatii ionizante, a fost sesizata atat Politia, cat si Directia de Sanatate Publica (DSP).
„In urma controlului s-a constatat disparitia a doua surse radioactive, dar si existenta uneia care nu era pe inventarul unitatii. S-a dispus amendarea unitatii pentru prezenta acestei surse radioactive si s-au dat termene pentru identificarea si gasirea surselor disparute”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galati.
Sursa aparuta inexplicabil in incinta Damen contine radiu si este integrata intr-un aparat pentru radiografierea sudurilor.
Sursa: Adevarul