Baile zilnice sunt nesanatoase

In capetele dusurilor se acumuleaza bacterii care pot deveni fatale pentru plamanii nostri, afirma microbiologii americani.dusuri

„Desi baile zilnice revigoreaza si curata milioane de americani, acestia se pot alege in acelasi timp cu bacterii cu potential patogen”, informeaza site-ul ScienceDaily, citand un studiu realizat la Universitatea din Colorado. Biologii au analizat in laborator probe luate de la 50 de capete de dus, dupa care au descoperit ca 30% din instalatii adaposteau niveluri foarte ridicate de bacterii din clasa Mycobacterium avium. Acesti agenti patogeni provoca infectii pulmonare, mai ales in cazul persoanelor cu sisteme imunitare scazute.

„Daca in momentul in care dai drumul la dus lasi apa sa-ti stropeasca fata, este foarte probabil sa fii invadat de o incarcatura de bacterii Mycobacterium avium, care nu sunt tocmai sanatoase”, spune profesorul Norman Pace, coordonatorul studiului, citat de ScienceDaily.

In probele recoltate din instalatia de la dusuri s-au descoperit straturi dense de bacterii in concentratie de o suta de ori mai mare fata de nivelurile inregistrate pe conductele ce transporta apa potabila. Odata ce dusul este pornit, bacteriile sunt pulverizate in aer, ajungand lesne in plamani.

Intrebat cat de periculos este pana la urma obiceiul dusului zilnic, profesorul de biologie moleculara Norman Pace nuanteaza: „Probabil ca nu e nici un pericol atata vreme cat sistemul imunitar nu este slabit. Dar, ca in multe alte cazuri de expunere, exista un risc asociat”. Potrivit biologului din Colorado, capetele de dus care sunt confectionate din plastic gazduiesc considerabil mai multe bacterii decat cele facute din metal. Actualul studiu face parte dintr-o serie de cercetari dedicate mediului din spatiile locuite. Echipa condusa de Pace a mai descoperit ca in aerul din metroul, spitalele si din birourile din New York se gasesc de zece ori mai multe bacterii decat in alte orase.

Sursa: Cotidianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *