Bani de la UE pentru salvarea naturii

Comisia Europeana a dat startul campaniei de selectie a propunerilor de proiecte “Life+” pentru 2008

Romania primeste in acest an 9 milioane de euro de la Uniunea Europeana pentru conservarea naturii si a biodiversitatii.

Suma de noua milioane de euro reprezinta finantarea doar a componentei “Natura si Biodiversitate” din cadrul instrumentului financiar “LIFE+” destinat de Uniunea Europeana problemelor de mediu.

Finantarea totala destinata Romaniei, pentru anul 2008, este de 207,5 milioane de euro si mai include “Life+ Politica si Guvernare in materie de mediu” si “Life+ Informare si Comunicare”.

Pentru perioada 2007-2013, bugetul total alocat de Comisia Europeana prin LIFE+ pentru Romania este de 2,143 miliarde de euro.

Proiecte diverse

De finantarile europene LIFE+ pot beneficia organisme, actori si institutii publice si/sau private din Romania. Propunerile de proiecte pentru anul viitor se depun pana la 21 noiembrie 2008 la Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD).

Dupa cum a declarat Nicoleta Dobre, consilier in cadrul MMDD, in 2007 au fost depuse proiecte de mediu care se incadreaza in toate cele trei componente LIFE+. “In cateva zile vor fi cunoscute proiectele selectate de Comisia Europeana si atunci se va stabili si cofinantarea MMDD”, a mentionat Nicoleta Dobre.

Obiective prioritare

Prin alocarea de fonduri LIFE+ in Romania, Comisia Europeana urmareste ca problemele de mediu din tara noastra sa fie abordate conform cu legislatia si practicile comunitare.

De asemenea, printre obiectivele prioritare se afla si dezvoltarea si intretinerea bazelor de date pentru monitorizarea mediului si care sa poata fi accesate de public.

Prin gestionarea computerizata a informatiilor de mediu se vor putea implementa planuri de protejare a speciilor si habitatelor si de prevenire a incendiilor forestiere.

Componentele “Life+”

Prin LIFE+ Natura si Biodiversitate se urmareste implementarea politicii si a legislatiei UE in domeniul mediului.

Componenta LIFE+ Politica si Guvernare in materie de mediu urmareste monitorizarea si evaluarea politicii si a legislatiei specifice.

Prin componenta LIFE+ Informare si Comunicare se rezolva problemele legate de informarea populatiei cu privire la toate aspectele legate de mediu.

Sursa: Adevarul

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,342FaniÎmi place
97CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente