Pretul petrolului a depasit, pentru prima data in istorie, nivelul de 90 de dolari pe baril pe piata de tranzactionare din New York, crestere datorata cererii din ce in ce mai mari, precum si tensiunilor geopolitice din regiunile bogate in petrol, anunta AFP.
Pretul unui baril de titei a atins, joi seara, pragul de 90,02 dolari pe piata de tranzactionare din New York.
Si la Londra, pretul barilului de petrol Brent extras din Marea Nordului a atins un record istoric, de 84,88 de dolari.
In mai putin de o saptamana, pretul petrolului a inregistrat o crestere de aproape 12,5%, iar in ultimul an s-a scumpit cu aproximativ 50% pe piata din New York.
Estimarile analistilor financiari privind apropierea pretului unui baril de petrol de suma de 100 de dolari sunt acum pe cale sa devina realitate, noteaza AFP.
Analistii economici au apreciat, de curand, ca pretul barilului de petrol ar putea atinge acest nivel in 2008.
In anul 2003, pretul unui baril de petrol nu depasea 30 de dolari. El a ajuns la 50 de dolari in 2004, la 70 de dolari in 2005 si la 80 de dolari in septembrie anul acesta.
In ultimele zile, pretul barilului de petrol s-a majorat, practic, cu cate un dolar in fiecare zi.
Cresterea are un impact direct asupra pretului combustibilului in benzinarii, asupra biletelor de avion si asupra facturii la energia electrica a tarilor consumatoare. Exista, insa, si un avantaj pentru cei care achita factura pentru petrol in dolari – faptul ca bancnota americana continua sa se deprecieze.
Temerile privind aprovizionarea cu petrol in aceasta iarna, tensiunile turco-irakiene si deprecierea dolarului american reprezinta factori care favorizeaza cursul ridicat al pretului petrolului.
Incepand de luni, se asteapta o interventie militara a armatei turce impotriva rebelilor din PKK (Partidul MUncitorilor din Kurdistan), organizatie care actioneaza in nordul Irakului.
O ofensiva din partea Ankarei va reprezenta un nou factor de destabilizare in Orientul Mijlociu, facand dificila transportarea petrolului irakian prin terminalul turc Ceyhan, prin intermediul caruia sunt exportati intre 600.000 si 700.000 de barili de petrol pe zi.
De asemenea, afirmatia presedintelui american George W. Bush, care a avertizat recent ca va impiedica Iranul sa produca bomba nucleara pentru „a evita un al treilea razboi mondial”, a alimentat tensiunile.
Sursa: