Berzele din Tara Fagarasului vor avea cuiburi artificiale

Mirare mare pe localnicii din satele din Tara Fagarasului. Ei au ramas cu gura cascata marti vazand angajatii Electrica daramand cuiburile berzelor care vin in fiecare primavara pe ulita lor. Si mai uimiti au fost vazand cuiburile artificiale plantate de electricieni in varful stalpilor. Totul in cadrul unui program care protejeaza si retelele, si mediul.tara fagarasului

Cum a intrat in Ohaba, echipa de la Electrica a oprit curentul in sat si a inceput demolarea cuibului din centrul satului. Localnicii au fost la un pas de a porni o revolta si s-au linistit doar cand au aflat ca angajatii Electrica au venit cu ganduri bune. Superstitiile spun ca nu este bine sa darami cuibul unei berze.

Inainte de integrarea europeana, protejarea retelelor se facea prin simpla distrugere a cuiburilor. Berzele insa au revenit an de an si au refacut cuiburile in aceleasi locuri, asa ca Electrica a fost nevoita sa gaseasca o solutie: cuiburi artificiale suprainaltate, astfel ca aripile berzelor nu vor mai rupe cablurile.

Conducerea Electrica spune ca noile cuiburi sunt indispensabile. In primul rand pentru a proteja reteaua de intreruperi accidentale si consumatorii sa ramana fara curent o buna perioada de timp si in al doilea rand pentru a respecta programul de protectia mediului. Zilele acestea, Electrica finalizeaza in zona Fagarasului inlocuirea celor 162 de cuiburi de barza de pe reteaua din judet, operatiune inceputa primavara trecuta. Berzele sunt asteptate sa ajunga din tarile calde spre sfarsitul lunii martie.

Sursa: Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *