Bilantul primei zile de vanatoare la Balc, o suta de mistreti de circa unu sau doi ani

Ion Tiriac si invitatii sau au impuscat sambata peste o suta de mistreti. Potrivit unuia dintre gonacii care au luat parte la eveniment, cele mai multe dintre animalele vanate erau tinere, cu varste intre unu si doi ani, avand carnea numai buna de gatit vanatoreste, gratie fragezimii.bilantul primei zile

“Nu s-a vanat pentru trofee”, ne-a spus Mircea Cordos, unul dintre gonaci. Mistretii impuscati, aproximativ o suta, erau “marunti”, dupa cum a povestit Cordos. Cum in fiecare an, aproape toata carnea de mistret este donata de catre Ion Tiriac unor case de copii sau camine pentru batrani, beneficiarii vor avea anul acesta pe mese carne frageda care, macerata in apa, vin si multe condimente, are un gust deosebit. “Ca orice vanat, carnea de mistret trebuie macerata, ca sa fie gustoasa”, ne-a spus Nicolae Popus, un vanator pasionat de gatit.

Ziua de sambata s-a incheiat cu pomana porcului, VIP-urile Europei infruptandu-se din meniul traditional, cu jumari, sorici, carnati, dar si cu multe alte specialitati vanatoresti. Cea care a incalzit mai mult atmosfera la Balc a fost aseara Anna Lesko, aceasta concertand pentru trei mii de euro.

Sursa: Adevarul

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,210FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente