Biologii au reusit un miracol: broasca testoasa de Galapagos, o specie care in ultimii 50 de ani a fost pe cale de disparitie, a fost salvata.
Testoasa-gigant, care a fost pe cale de disparitie in urma cu aproape jumatate de secol, va fi din nou prezenta pe Insulele Galapagos, relateaza upi.com. Timp de 40 de ani, cateva exemplare au fost tinute si ingrijite in captivitate pentru a se inmulti, iar acum specia a fost salvata.
„Este o conservare de succes, aproape un miracol, reusit de Parcul National Galapagos. In 1960, erau doar 15 astfel de testoase. Acum, avem aproape 1.000 de exemplare care se inmultesc singure. Am securizat populatia. Este un exemple rar despre cum biologii si managerii pot colabora pentru a salva specii pe cale de disparitie”, a precizat James. P. Gibbs, unul dintre biologii de la Universitatea din New York, Stiintele Naturii.
In prezent, testoasele de Galapagos se descurca singure in mediul natural, asta desi trebuie tinute, in continuare, sub observatie, broastele-gigant fiind inca vulnerabile. „Inca mai avem mult de lucru pentru a recupera complet ecosistemul de care aceste testoase rare depind”, a mai spus Gibbs.