Padurile din Maramuresul istoric sunt raiul braconierilor. Vorbim despre vanatori autorizati, care folosesc arme de vanatoare omologate, sau de persoane ce nu poseda permis de vanatoare si care folosesc arme de vanatoare confectionate artizanal.
„Recent, in zona Agris, Varful Delisorului, a fost depistat un barbat din Sighet care avea asupra lui o arma de vanatoare confectionata artizanal. Folosirea acestor tipuri de armament este foarte periculoasa atat pentru cei care o folosesc, cat si pentru cei care insotesc aceste persoane. Acte de braconaj cinegetic au fost comise si in zonele Valea Izei, Viseu si Borsa. Pentru a preveni, combate si constata actele de braconaj cinegetic, ne vom intensifica activitatile specifice. Atragem atentia celor care comit asemenea fapte ca risca pedepse cuprinse intre 2 si 8 ani inchisoare”, a aratat agentul-sef principal Petru Cerb de la Serviciul Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul Inspectoratului de Politie a Judetului Maramures.
Si politistii de frontiera au avut de furca cu astfel de probleme. „Cu putin timp in urma, a fost descoperit un barbat din Viseu de Sus, care isi confectionase o arma de vanatoare artizanal si pe care a ascuns-o in scorbura unui copac”, a declarat inspectorul Radu Lungu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Teritorial de Politiei a Frontierei Sighetu Marmatiei.
„Nu stiu ce au in minte cei care isi confectioneaza arme de vanatoare artizanale. Isi pun viata in pericol. Acest tip de arma nu prezinta siguranta. S-au intamplat accidente cu arme produse in fabrica, omologate si testate. Se incalca etica vanatoreasca. La randul nostru, vom derula activitati de prevenire a acestor abateri”, a afirmat si Doru Hotea, presedintele Clubului de Vanatoare si Pescuit Sportiv Sighetu Marmatiei.