Comisia Europeana are intentia de a reechilibra subventiile agricole in favoarea micilor fermieri din statele Europei de Est, facandu-le in acelasi timp mai ecologice, potrivit liniilor principale de reforma a Politicii Agricole Comune (PAC) care ar urma sa fie date astazi publicitatii, transmite AFP. Conform unui proiect de document consultat de AFP, document ce ar urma sa fie prezentat astazi, fara modificari majore, de Comisarul european pentru Agricultura, Dacian Ciolos, au fost retinute trei optiuni privind reforma PAC incepand din 2014. Prima este o reforma radicala, care ar urma sa se traduca printr-o eliminare a subventiilor acordate agricultorilor si eliminarea majoritatii masurilor de interventie pe piata. Cea de a doua prevede mentinerea statu quo cu o serie de imbunatatiri modeste, precum o redistribuire mai echitabila a subventiilor. In sfarsit, cea de a treia, o solutie intermediara, intre primele doua variante prevede punerea la punct a unui regim de subventii mai echilibrat, mai concentrat si mai durabil. Aceasta ultima optiune „este susceptibila sa primeasca cel mai larg sprijin si este preferata si de comisarul Ciolos”, a declarat o sursa din interiorul Comisiei. In schimb, Franta, Germania si Italia au respins varianta unei reforme radicale a PAC, idee sustinuta pana acum doar de Marea Britanie si Olanda.