Electrolux a proiectat o plita de gatit a carei suprafata isi schimba forma dintr-o atingere, recunoaste ingrediente si propune retete. Tine loc de masa de bucatarie, de aragaz si chiar de bar, iar compania care a creat-o crede ca plita botezata „inima casei” va revolutiona gatitul.
Indiferent daca vreti sa gatiti fripturi sau doar sa va faceti un ceai, plita-minune stie singura ce are de facut. Tot ce trebuie sa faceti este sa asezati ingredientele pe suprafata.
Aparatul le va analiza si va va prezenta o lista cu sugestii despre cum le-ati putea gati. Dupa ce selectati una dintre retetele afisate pe plita ca pe un ecran, sunteti invitati sa „desenati” cu degetul zona in care
veti gati.
Apoi apasati cu palma suprafata maleabila pentru a crea o adancitura ce va tine loc de cratita sau de tigaie. Tot ce va mai ramane de facut este sa plimbati din nou degetul pe plita pentru a seta temperatura si timpul de gatit si, eventual, pentru a muta „cratitele” dintr-o partea in alta a plitei.
Tehnologie urbana
Asa vede Electrolux viitorul gatitului, un singur aparat care face de toate si va scuteste si de spalatul vaselor, pentru ca nu aveti nevoie de ele pentru a prepara mancarea.
Plita are incorporata si o chiuveta cu tot cu robinet pentru apa. Desi videoclipul de prezentare al companiei nu da nicio explicatie despre cum s-ar curata plita, se poate presupune ca resturile de mancare pot fi sterse cu o carpa, scrie „The Daily Mail”.
Designul a fost creat pentru „persoane impinse de curiozitatea culinara sa foloseasca noile tehnologii, fara a schimba insa esenta gatitului”. In viziunea creatorilor, „inima casei” revolutioneaza gatitul, dar nu numai.
Aparatul multifunctional are un rol important si in socializare, pentru ca fiecare membru al familiei poate gasi ceva interesant de facut la el – poate fi folosit ca birou sau ca bar. Si pentru ca sistemul de incalzire nu foloseste flacara, mamele isi pot invata in siguranta fetitele sa gateasca la el.
Compania producatoare a prezentat inventia la un salon de design din Stockholm si a explicat ca scopul proiectului a fost sa creeze aparate care sa consume putin si sa fie usor de folosit intr-o lume tot mai urbanizata.
Potrivit datelor furnizate de Natiunile Unite, pentru prima data in istorie, in anul 2008 au fost inregistrati mai multi locuitori in zonele urbane ale lumii decat in cele rurale, iar in urmatorii 40 de ani, numarul locuitorilor de la oras va creste cu 74%.
Toata casa, intr-o masa
„Rendez-vous” este un alt concept al Electrolux, lansat anul trecut, ce presupune o masa care tine loc de bucatarie, sufragerie si incarca si telefoanele mobile. Suprafata mesei poate fi folosita ca o plita, iar dedesubt sunt sertare in care poate fi montat un cuptor sau un frigider.
Intra in productie pana in 2050
Proiectul plitei-minune a fost prezentat ca o demonstratie a modului in care vom trai in viitor, pornind de la realitatile sociale ale prezentului. Tehnologia va fi din ce in ce mai necesara, iar casele viitorului vor fi multifunctionale si adaptabile.
Reciclarea va fi tot mai importanta, la fel si folosirea eficienta a energiei electrice. Chiar daca nu exista planuri concrete pentru productia plitei-minune, reprezentatii Electrolux au anuntat ca aparatul ar trebui sa inceapa sa fie folosit pana in 2050.
Sursa: Adevarul