A fost incheiat proiectul „Conservarea Padurii Letea“, in cadrul caruia a fost imprejmuita padurea, punandu-se punct controverselor in legatura cu modul in care aceasta arie naturala protejata este distrusa de caii pe care localnicii ii cresc in salbaticie.
Padurea Letea a facut de multe ori subiectul unor scandaluri de presa, cu ecouri inclusiv in media internationala. In principal, din cauza modului in care aria naturala a fost gestionata de autoritati, in conditiile in care localnicii isi cresc caii in libertate. Ultimul scandal de amploare s-a consumat in urma cu aproape trei ani, cand organizatia „Vier Pfoten” a acuzat faptul ca localnicii ranesc caii in timp ce ii captureaza pentru a-i vinde. Acum, prin imprejmuirea Padurii Letea se pune capat macar primei serii de scandaluri de presa, aceea legata de distrugerea ariei protejate de catre caii salbatici.
Urmasii armasarilor de la CAP-uri
Academia Romana a declarat Padurea Letea arie protejata in 1938. Zona este caracterizata prin abundenta plantelor agatatoare care se incolacesc pe arbori, dand aspectul unei paduri tropicale, alte atractii fiind speciile rare de plante, animale si insecte. Caii crescuti in salbaticie provin din cooperativele agricole de productie care au functionat in zona in perioada comunismului; mai tarziu, din lipsa de fonduri, au fost eliberati in Delta. Unii cai au fost recuperati de proprietarii lor, dar, din cauza saraciei, acestia au decis sa lase animalele libere.
„Conservarea Padurii Letea“, reusita in parteneriat public-privat
Proiectul privind imprejmuirea Padurii Letea a demarat in urma cu un an si a avut ca obiectiv refacerea ecosistemelor naturale afectate din cauza pasunatului ilegal in aceasta arie strict protejata, pentru realizarea unui turism ecologic care sa nu dauneze habitatelor de importanta internationala din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Potrivit managerului proiectului „Conservarea Padurii Letea”, Florentina Grigoras, aria naturala a fost imprejmuita cu un gard cu o lungime totala de 22.300 metri. Valoarea totala a proiectului derulat de Asociatia „Danubiu” din Tulcea in parteneriat cu Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) a fost de 8,1 milioane lei, finantarea nerambursabila asigurata prin POS Mediu fiind de 7,3 milioane lei. „Proiectul poate fi dat ca exemplu la nivel national, avand in vedere obiectivul sau ambitios. Poate fi, de asemenea, considerat un model de parteneriat privat-public, avand in vedere ca Asociatia Danubiu a fost beneficiarul principal”, a declarat directoarea organismului intermediar al POS Mediu din Galati, Silvia Buhlea. Un proiect similar a mai fost derulat si in anul 1997, dar gardul realizat atunci a fost distrus de intemperii, iar caii salbatici au patruns din nou in Padurea Letea si au distrus habitate importante.
ARBDD vrea sa colaboreze cu ONG-urile de mediu
Guvernatorul Rezervatiei, Edward Bratfanof, si-a exprimat speranta ca implementarea acestui proiect in parteneriat public-privat ar putea constitui un exemplu si pentru alte ONG-uri, care sa devina partenere cu autoritatile de mediu la protejarea biodiversitatii din Delta Dunarii. „Din anul 2012, impreuna cu Academia Romana si cu operatorii turistici, am instituit cateva trasee care se pot practica in Padurea Letea, declarata arie naturala protejata de statul roman inca din anul 1938. Turismul se poate practica aici cu mijloace ecologice, cu caruta, sau turism ecvestru, iar in acest context pot spune ca turismul ecologic in zona este apreciat atat de privati, cat si de autoritati”, a mai adaugat guvernatorul ARBDD, Edward Bratfanof.