Calarasi: Produsele bio, la mare cautare

Calarasi: Produsele bio, la mare cautare

Elevii si profesorii au luat cu asalt standurile targului cu vanzare de la Colegiul National Barbu Stirbei. dolescentii si-au pus in practica talentul, mizand pe toti cei interesati de produsele alimentare gatite cu ingrediente ecologice. Etajul I al liceului a devenit neincapator pentru standurile incarcate cu prajituri, zacusca, sunculita, compoturi si dulceata.

Targul cu dulciuri ecologice a fost organizat de eco-ambasadorii care fac parte din proiectul sponsorizat de Tenaris Silcotub si la care participa doua licee din Calarasi si trei din Zalau.

Liceul castigator va intra in posesia unui premiu de 3.000 de euro. „Pentru a putea castiga concursul avem de indeplinit mai multe sarcini, precum: colectarea selectiva a deseurilor, amenajarea si ingrijirea spatiului verde, fotoreportaj pe teme de mediu locale si parteneriate externe”, explica Crina Constantin, eco-ambasador.

Pentru a colecta fondurile necesare ducerii la bun sfarsit a proiectului, eco-ambasadorii au organizat un targ cu produse ecologice si decoratiuni de Craciun. „Colegii nostri au fost foarte cooperanti si au facut dulciuri, decoratiuni de Craciun, compoturi, bijuterii, magneti si chiar si doua lebede din materiale ecologice. Banii cheltuiti pentru realizarea deserturilor vor fi recuperati din profit, iar restul ni-l vor da noua pentru a putea realiza proiectele urmatoare. Vom avea nevoie sa cumparam puieti pentru a-i planta si pentru a organiza o excursie pentru elevul cel mai activ din proiect”, spune entuziasmata Larisa Barbu, eco-ambasador.

Zeci de fete si baieti au facut clatite, placinta de mere si de dovleac, prajituri de toate felurile, limonada, compot, nectar si chiar si un tort cu fructe. „Am facut tortul impreuna cu colega mea, Elena Toader. S-a vandut imediat, desi costa 2 lei o felie”, spune Georgiana Fronea, eleva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *