Peste 200 de localnici angajati pentru minerit vor fi dati afara
Compania canadiana de la Rosia Montana isi va reduce activitatile in Muntii Apuseni pana va obtine autorizatia de mediu, au anuntat oficialii de la Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). Ca urmare, doua treimi din oamenii angajati in proiectul minier vor fi concediati. Directorul general al companiei, Alan Hill, a declarat ca a trimis deja notificari catre sindicatul local si catre autoritati.
Reprezentantii companiei canadiane au declarat ca vor continua totusi demersurile pentru obtinerea autorizatiei de functionare a proiectului Rosia Montana.
„Suntem dispusi sa luam masurile care se impun, oricat de dificil de luat ar fi acestea, pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a companiei in vederea primirii autorizatiilor si construirii unei mine model in Rosia Montana”, a declarat Richard Young, directorul financiar al Gabriel Resources. Procesul de autorizare a proiectului respectiv a fost suspendat de catre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile in septembrie 2007.
Reluarea obtinerii unei noi autorizatii va fi de durata
La randul lor, orga-ni-za-tiile neguvernamentale care au dat in judecata compania au declarat ca un nou proces de autorizare va dura foarte mult.
„Cine a urmarit ce se intampla la Rosia Montana si-a dat seama ca e nevoie de foarte mult timp pentru a incepe orice activitate”, a spus Stefania Simion, reprezentant de la Alburnus Maior. Ea a adaugat ca nu crede in zvonurile potrivit carora statul roman le va da despagubiri canadienilor in cazul in care proiectul nu va mai fi facut.
Canadienii s-au hotarat sa-si reduca activitatea dupa ce saptamana tre-cuta, Curtea de Apel Brasov a respins prin hotarare definitiva certificatul de des-carcare de sarcina arheo-logica pentru minele romane de la Rosia Montana. Judecatorii au tinut cont de argumentele organizatiilor neguvernamentale Alburnus Maior si Liga Pro Europa, potrivit carora statul roman are obligatia de proteja patrimoniul istoric din zona respectiva.
Canadienii au fost acu-zati ca au omis sa prezinte in actele oficiale concluziile unui raport al echipei de arheologi francezi angajate cu privire la prezenta unor vestigii arheologice in Masivul Carnic. Potrivit arheologilor fran-cezi, in Carnic, retelele mi-niere antice sunt intr-o stare foarte buna.
Sursa: Adevarul