Capitala prinde aripi: pasari exotice de 140.000 de euro

Pe lacurile Herastrau, Cismigiu si Bordei ar putea aparea rate mandarine, rate caroline, pauni albi, pauni arlechini, lebede negre, gaste califar albe si rosii.

Administratie Lacuri, Parcuri si Agrement (ALPAB) vrea sa cumpere, cu aproape 500.000 de lei, peste cinci sute de pasari exotice pentru a popula lacurile Herastrau, Cismigiu si Bordei, informeaza NewsIn. Potrivit unui anunt postat pe site-ul e-licitatie.ro, ALPAB vrea sa achizitioneze rate mandarine, rate caroline, pauni albi, pauni arlechini, lebede negre, gaste califar albe si rosii. Cele mai multe pasari sunt destinate parcului Bordei, unde vor fi aduse 24 de perechi de lebede si pauni, 10 perechi de gaste si 20 de perechi de rate, in parcul Herastrau ar urma sa fie aduse 19 lebede si pauni, 12 gaste, 25 rate, iar in Cismigiu ar putea fi 9 perechi de pauni, 12 perechi de lebede, 19 perechi de rate, 15 perechi de gaste.

Reprezentantii ALPAB sustin ca in suma alocata vor fi incluse asistenta de specialitate, precum si necesarul de hrana si medicamente pana la sfarsitul anului.

Directorul Societatii Ornitologice Romane, Dan Hulea, ne-a spus ca pasarile exotice pe care vor sa le achizitioneze cei de la ALPAB nu vor pleca daca vor fi hranite si ingrijite.

„Ca pasarile sa nu fuga, aripile lor ar putea fi taiate. Cred ca pasarile ar trebui sa fie aduse din gradinile zoologice sau din crescatorii, dar nu din rezervatii, pentru ca este interzis de lege”, ne-a declarat Dan Hulea.

In caietul de sarcini al licitatiei scrie ca ofertele pentru animale pot fi depuse pana pe 12 iunie, la ora 10.00, iar deschiderea ofertelor va avea loc in aceesi zi, la ora 12.00. ALPAB a pus cateva conditii: pasarile sa nu fie aduse din Delta Dunarii, fiecare pasare trebuie sa aiba un inel de picior care sa contina elemente de identificare, cum ar fi codul exemplarului, anul de nastere, codul de identificare a tarii de origine si codul de identificare al crescatorului.

Cei de la ALPAB spun ca anul nasterii este foarte important, deoarece exemplarele trebuie sa aiba un an, un an si jumatate. In document se mai precizeaza ca firma care va castiga licitatia si va aduce animalele exotice trebuie sa depuna o garantie de participare de 48.000 lei si o garantie de buna executie de 5% din valoarea contractului.

ALPAB precizeaza ca, de-a lungul timpului, pe lacurile din Bucuresti au mai existat pasari exotice care iarna erau puse in adaposturi de sticla pentru a fi protejate, dar si pentru a putea fi vazute de vizitatori si iarna. Din cauza lipsei de fonduri, aceste adaposturi au fost desfiintate.

Sursa: Cotidianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *