Un nou studiu realizat de un grup international de oameni de stiinta dezvaluie faptul ca fantana tineretii Pamantului ar putea fi apa inghetata care mentine muntii Gamburtsev neerodati sub calota Antarcticii.
Acesta este probabil cel mai bine pastrat secret de pe Terra, tinand cont de faptul ca niciun om de pe Pamant nu a vazut vreodata acesti munti care, desi au o inaltime de 2.700 de metri, sunt acoperiti cu un strat urias de gheata de 3.050 de metri, potrivit Live Science.
Desi muntii Gamburtsev sunt de aproximativ dimensiunea Alpilor din Europa, oamenii de stiinta isi pun intrebarea de ce par ei tineri.
„Noi credem ca eroziunea muntilor Gamburtsev si a majoritatii celor din Antarctica de Est s-a oprit odata ce stratul de gheata aparut a ajuns destul de mare”, a declarat Timothy Creyts, conducatorul studiului si cercetator la Universitatea Columbia din Statele Unite.
Pentru a penetra gheata, grupul international de oameni de stiinta a zburat peste muntii Gamburtsev timp de patru saptamani, in decembrie 2008 si ianuarie 2009, si a folosit radare care „patrund” prin calota.
Datele adunate in urma survolarii regiunii au relevat existenta unei retele de curenti subglaciali si lacuri in adancuri, de-a lungul vailor dintre munti. Aceasta este sursa mantiei inghetate care protejeaza inaltimile Gamburtsev de eroziune.
Oamenii de stiinta estimeaza faptul ca imensa calota de gheata din Antarctica a acoperit continentul in urma cu aproximativ 34 de milioane de ani.