Centrala solara cu bani europeni la Piatra Neamt

Sediul Primariei si cel al Politiei Comunitare vor fi alimentate cu energie de la soare. Investitia se afla in etapa de proiectare, iar edilii vor sa acceseze aproape 20 de milioane de euro din fondurile structurale pentru constructia centralei.
primar piatra neamt
Mai multe institutii publice din Piatra Neamt vor primi curent electric gratuit de la o centrala fotovoltaica, care va fi construita la periferia orasului, pe un te-ren in suprafata de patru hectare.

Cel putin asa promit edilii orasului, care au gasit mai multe intrebuintari energiei „verzi”. Pe langa alimentarea Politiei Comunitare, centrala va asigura toata energia necesara semaforizarii si va alimenta toate scolile si gradinitele din municipiu.

„Am considerat oportuna o astfel de investitie, luand in calcul pe de o parte accentuarea crizei carburantilor naturali pe plan mondial, care a dus la o crestere substantiala a costurilor pentru producerea energiei si pe de alta parte necesitatile crescande de consum”, spune Gheorghe Stefan, primarul municipiului Piatra Neamt.

Un alt beneficiu pentru comunitatea locala ar fi crearea a 15 locuri de munca pentru functionarea si intretinerea centralei.
Deocamdata, alesii locali au aprobat un studiu de fezabilitate si vor aloca 300.000 euro pentru studiile si proiectele necesare. Dupa intocmirea documentatiilor, proiectul va fi inaintat spre finantare comunitatii europene.

Finantare locala 2%

Investitia a fost evaluata la 20 de milioane de euro, 98% din aceasta suma fiind acoperita din fondurile structurale, in timp ce comunitatea va contribui cu doar 2%.

Acesta nu este singurul proiect „verde” aflat in desfasurare la Piatra Neamt. La Fondul de Mediu se mai afla depus si asteapta finantarea planul de ecologizare a muntelui Cozla, o zona turistica aflata in imediata apropiere a orasului. Cu 2 milioane de lei vor fi refacute spatiile verzi si amenajate noi locuri de agrement.

Curent electric pentru semafoarele din oras

Centrala solara va asigura consumul de energie electrica pentru sediul Primariei si al Politiei Comunitare. De asemenea, curentul electric necesar semaforizarii orasului va fi produs tot de centrala fotovoltaica.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *