Proiectul de Cod Silvic mai face un pas important. Dupa ce a suferit unele modificari in comisia de agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice din Camera Deputatilor, documentul va ajunge in plenul camerei decizionale.
Initial, proiectul a fost introdus anul trecut la Senat in urma unor dezbateri publice. In urma cu o luna, proiectul a fost depus pe ordinea de zi de la Camera Deputatilor in comisia de agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice, dupa ce a avut loc o noua runda de intalniri cu toti factorii de decizie din domeniul forestier. In urma dezbaterilor, proiectul de Cod Silvic a suferit unele modificari.
“ Statul va plati amenajamentele silvice pana la 10 hectare indiferent daca proprietarul se afla intr-o asociatie sau nu. Ceea ce inseamna ca el va putea sa beneficieze de uzufructul proprietatii”, a afirmat Cristian Chirtes, deputat PNL Mures.
In proiectul de cod au mai fost introduse prevederi ce se refera la dezvoltarea locala.
„Obligativitatea ca autoritatile locale sa asigure cu lemn de foc in primul rand populatia din zona respectiva. Autoritatea locala impreuna cu firmele din zona sa creeze mici clustere. Producatorii de mobila vor avea drept de preemtiune in conditii si preturi egale. Am introdus un principiu mult discutat, un principiu antimonopol”, a mai spus Cristian Chirtes, deputat PNL Mures.
Proiectul de Cod Silvic va ajunge in Camera Deputatilor, camera decizionala.