Apelurile repetate ale reprezentantilor combinatului ArcelorMittal Galati si a altor mari companii din industrie, referitoare la faptul ca preturile la energie falimenteaza industria, au primit un raspuns incurajator de la Comisia Europeana (CE).
Administratia ArcelorMittal a dat publicitatii un comunicat conform caruia Asociatia Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC) saluta decizia CE de introducere a unor noi reguli in privinta proiectelor de protectia mediului si energie pentru perioada 2014–2020. Ghidul CE stabileste criteriile in baza carora statele membre, inclusiv Romania, pot excepta companiile mari consumatoare de energie de la plata costurilor impovaratoare rezultate ca urmare a schemei de sprijin pentru energia regenerabila. In mod particular, companiilor mari consumatoare de energie li se acorda o scutire de 85% de la costurile cu certificatele verzi. Acesta masura adoptata de autoritatile de la Bruxelles este de natura sa asigure competitivitatea industriei europene si implicit a industriei romaneste, in confruntarile dure cu companiile concurente, in special cu cele din estul Europei si din Asia. Liderii europeni au recunoscut ca subventiile pentru energia verde sunt o povara pentru companiile din industrie: „Taxele percepute pentru sprijinirea productiei de energie din surse regenerabile reprezinta o parte importanta a facturii platita de industrie. Acest fapt constituie o povara foarte mare pentru unele companii energo-intensive, in special pentru cele expuse la o competitie puternica pe plan international. De aceea, Ghidul permite reducerea taxarii excesive pentru un numar limitat de sectoare energo-intensive, definit pentru toata Uniunea Europeana. Statelor membre li se va permite, de asemenea, reducerea poverii pentru companiile mari consumatoare de energie din alte sectoare”, se spune in documentul adoptat la Bruxelles.
Criterii de exceptare de la plata eco-taxelor
Comisia a stabilit criteriile de baza pentru exceptarea supra-taxarii, cele mai importante fiind “intensitatea electrica si expunerea la piata internationala”. Ajutorul de stat este proportional daca beneficiarii platesc maximum 15% din costurile suplimentare fara reducere. Asociatia Marilor Consumatori Industriali de Energie considera ca aceste criterii de calificare pentru obtinerea dreptului de exceptare de la plata eco-taxelor sunt esentiale pentru viitorul industriei, intrucat statele membre si implicit Romania vor putea sa excepteze companiile care inregistreaza costuri cu energia reprezentand cel putin 20% din valoarea adaugata bruta si care sunt active intr-un sector expus competitiei internationale. In Ghidul CE este si lista completa a sectoarelor care pot fi exceptate de la plata eco-taxelor. Unele industrii, precum cea a aluminiului, vor beneficia de noile reglementari referitoare la schema de sprijin privind certificatele verzi pe intregul lant valoric.
Facturile la energie s-au scumpit cu 30%
Cresterea necontrolata a subventiilor pentru energia regenerabila a condus la majorarea taxelor platite de catre consumatorii industriali si casnici din Romania, care includ, pe langa pretul electricitatii, costul cu certificatele verzi, cogenerarea si transportul. Cresterea a fost de 30%, de la 67 lei/MWh in 2012, la 88 lei/MWh in 2013.
Combinatul de la Galati, dezavantajat fata de cele din UE si SUA
Comparativ cu companiile siderurgice din UE si Statele Unite, combinatul Arcelor Mittal Galati plateste, potrivit unor statistici din 2013, un cost mediu al energiei electrice de 80 de dolari/MWh, in vreme ce competitorii platesc aproximativ 50 de dolari/MWh in Germania, 60 de dolari/MWh in Franta sau mai putin de 40 de dolari/MWh in SUA. In Romania, peste 30 de dolari/MWh din pretul energiei electrice reprezinta exclusiv subventii, precum eco-taxele pentru energia regenerabila si pentru cogenerare, tarife de transport si de infrastructura.