Conferinta pentru certificarea produselor KOSHER

 

Conferinta pentru certificarea produselor KOSHER

CONFERINTA PENTRU CERTIFICAREA PRODUSELOR KOSHER

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ BUCURESTI

 

AULA „Prof. univ. dr. Aurel Popoviciu”

24.10.2011, Ora 14:30

ASOCIATIA OPERATORILOR DIN AGRICULTURA ECOLOGICĂ – “BIO-ROMÂNIA”, organizeaza in parteneriat cu Centrul National de Testare a Calitatii si Facultatea de Medicina Veterinara Bucuresti o conferinta in vederea certificarii produselor kosher pe data de 24.10.2011, ora 14.30, aula „Prof. univ. dr. Aurel Popoviciu”, la care sunt invitati reprezentantii firmei OK KOSHER CERTIFICATION – una din cele mai prestigioase in plan mondial.

In cadrul acestei conferinte vor fi prezentate detaliat conditiile ce trebuie indeplinite de firme pentru a putea fi certificate kosher, costurile certificarii kosher si avantajele pe care le are un exportator certificat de OK Kosher.

La nivel mondial se constata o reorientare catre alimentatia sanatoasa, catre produsele tip kosher, nu numai de catre comunitatile religioase cat si de catre alte persoane nemotivate religios. Explicatia consta in faptul ca in cazul produselor kosher nu sunt acceptate organismele modificate genetic si hibrizi proveniti de la specii diferite si, mai mult de atat, sunt supuse unor inspectii riguroase, de incredere.

Controalele alimentelor kosher sunt riguroase si cuprind intregul flux; astfel se acorda importanta inclusiv distrugerii deseurilor animale sau vegetale pentru a nu fi utilizate in alte industrii, considerand ca ar conduce la obtinerea de produse nocive.

Conform statisticilor existente, 44% din productia kosher (mancare, bautura, condimente etc) este cumparata de evrei, 19% de musulmani, iar diferenta de 37% de catre cei fara apartenenta religioasa care acorda o importanta deosebita stilului de alimentatie.

In ultimii 20 ani consumul produselor kosher a cunoscut o crestere exploziva, atat in SUA, cat si la nivel global. Numai in SUA exista peste 10 milioane locuitori, cumparatori/consumatori de alimente kosher.

Astazi se comercializeaza, in SUA, peste 75.000 produse kosher de catre 9.850 furnizori certificati kosher. In prezent cei mai mari producatori de alimente ofera produse certificate kosher (buna parte din ele fiind certificate de OK Kosher). In timp ce rata anuala a vanzarilor de produse agro-alimentare este, in general, cuprinsa intre 1-2% , cea a produselor kosher este de peste 10%.

In conditiile in care firma indeplineste conditii de certificare si aceasta este facuta de firma OK Kosher Certification, firmele primesc si dreptul de a aplica logo-ul firmei OK pe etichetele de export, ceea ce garanteaza deschiderea catre firme de mare prestigiu din SUA: COSTCO, ShopRite, Trader Joe’s, WholeFoods. Aceste firme sunt firme gigant cu cifre de afaceri de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Pentru a mentine calitatea produselor certificate OK, seful organizatiei, Rabinul Don Yoel Levy viziteaza anual fiecare client sau trimite un reprezentant personal care discuta cu clientii detalii privind stadiul afacerilor si posibilitatea de a ajuta la cresterea volumului de vanzari in conditii de stricta confidentialitate.

Certificarea kosher acordata de o societate rabinica de prestigiu asigura o deshidere mult mai mare si mai rapida pentru desfacerea produselor decat certificarea acordata de o societate nerecunoscuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *