Construirea de noi statii de deseuri si inchiderea gropilor neconforme de gunoi din judetul Sibiu

Construirea de noi statii de deseuri si inchiderea gropilor neconforme de gunoi din judetul Sibiu

Consiliul Judetean Sibiu a atribuit contractul pentru proiectarea si construirea de  noi statii de deseuri si inchiderea gropilor neconforme de gunoi din judet unui grup de firme din Timisoara. Dupa licitatia la care s-au prezentat sapte firme, oferta asocierii dintre  S.C. CONFORT S.A. Timisoara si S.C. FINARA CONSULT S.R.L. Timisoara a fost declarata castigatoare. Una dintre aceste firme a executat si lucrarile de modernizare de la Ocna Sibiului.

Potrivit Consiliului Judetean Sibiu, care coordoneaza proiectul privind managementul deseurilor in judetul Sibiu, valoarea contractului de lucrari atribuit este de 46.391.707,99 lei, la care se adauga TVA-ul. Suma maxima pentru contractul de lucrari fusese estimata initial la la 57.617.930,98.

„Proiectul intra in faza decisiva cu semnarea acestui contract care este in valoare de aproximativ 46 milioane de lei, ceea ce inseamna jumatate din valoarea intregului proiect. In momentul de fata exista trei contracte semnate. Primul, cel de asistenta tehnica, al doilea a fost semnat recent cel pentru audit si astazi (nr,joi 9 februarie) a fost semnat contractul de proiectare si executie. Executia contractului este prevazuta pentru 26 de luni din care 12 reprezinta perioada de notificare a deficientelor sau de garantie. Executia efectiva este de un an si doua luni”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Sibiu, Martin Bottesch.

Cele doua firme se vor ocupa de proiectarea si executia unei statii de sortare si doua statii de compostare la Sura Mica si Tarnava. Deasemenea, pana la finalul contractului se vor  inchide si gropile de gunoi neconforme din Agnita, Avrig, Cisnadie, Remetea si Talmaciu.

Statia de sortare de la Sura Mica va deservi zona de sud a judetului, care include municipiul Sibiu si 30 de comune si orase.Pentru ridicarea noilor  constructii de la Sura Mica s-au pus la dispozitie  6 hectare, langa depozitul de deseuri de la Cristian, atat pentru statia de compost, cat si pentru cea de sortare.Statia de la Tarnava se va ridica pe 2 hectare, langa fosta groapa Somart, iar terenul a fost dat in administare.

Finalizarea proiectarii si eexutiei statiilor de depozitare va duce, din anul 2013, si la cresterea pretului platit de populatie pentru salubrizare. Proiectul presupune , printre altele si pregatirea populatiei pentru colectarea deseurilor selectiv.

Contractul acordat firmelor din Timisoara a fost semnat in cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deseurilor in judetul Sibiu”, finantat prin Programul Operational Sectorial Mediu in valoare de 93 de milioane de lei.

Intrebat cum va garanta calitatea lucrarilor atribuite prin contractatele de la Sibiu, directorul general al firmei Confort, Georgica Cornu, a spus ca sunt depuse scrisori de garantie in acest sens. Prezent la Sibiu pentru semnarea contractului, Cornu a dat de inteles faptul ca nu ii este cunoscuta situatia de la Ocna Sibiului, unde lucrarile de modernizare facute de societatea Confort au suferit degradari la scurt tip dupa ce au fost facute.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

103,714FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente