Expunerea prelungita la zgomot poate avea repercusiuni asupra sanatatii, de exemplu poate duce la cresterea tensiunii arteriale, la aparitia infarctului miocardic sau la agravarea patologiilor deja existente. In intampinarea politicilor de prevenire a acestui tip de riscuri, Agentia Europeana de Mediu a publicat recent un ghid de bune practici pentru a ajuta la identificarea si conservarea zonelor calme, informeaza Euractiv.
Hans Bruyninckx, director executiv al Agentiei Europene de Mediu (EEA), a declarat cu ocazia publicarii unui ghid privind gestionarea poluarii sonore: „Cand ne gandim la poluarea sonora, ne imagina adeseori muzica zgomotoasa ori cainele vecinului cum latra. Dar, in cele mai multe cazuri, problemele reale de sanatate sunt provocate de o expunere prelungita la zgomotul provenit din traficul rutier, de la cai ferate, aeroporturi sau din industrie. Zonele calme sunt importante, pentru ca ele ofera un ragaz departe de zgomot si, in cele din urma, imbunatatesc calitatea vietii.”
Zgomotul ambiant afecteaza circa 30% din populatia europeana care locuieste in zone urbane. Cartea verde a UE, redactata pe baza unei consultari publice, arata ca aproximativ 20% din cetateni se confrunta cu niveluri sonore considerate ca inacceptabile de catre expertii in sanatate.
Cartea verde, intitulata „Politica viitoare de lupta contra zgomotului”, a fost publicata in 1996 de Comisia Europeana. Dar situatia s-a agravat de atunci: traficul este in constanta crestere si 75% din europeni traiesc in orase in care poluarea sonora este cea mai puternica.
Directiva asupra zgomotului ambiant din 2002 defineste acest tip de zgomot drept un „sunet exterior nedorit sau daunator rezultat din activitati umane”. Zgomote agreabile, precum susurul apei sau ciripitul pasarilor, nu fac parte din zgomotul ambiental. Altfel spus, o zona calma nu poate fi masurata in functie de numarul de decibeli, conform agentiei europene.Alerta
Raportul prezinta de asemenea cateva „bune practici” instituite in Uniunea Europeana. Astfel, la Dublin (Irlanda), consiliul municipal a determinat opt zone silentioase in oras, cu ajutorul unui software de masurare a zgomotelor si de modelare.
La Oslo, autoritatile norvegiene au avut o abordare mai ad hoc: ele au cerut persoanelor active in domeniu sa spuna unde s-ar situa eventualele zone calme, pentru a stabili apoi o harta care inregistreaza nivelurile de zgomot. In acest fel au putut fi identificate 14 zone.
Legislatia UE obliga autoritatile sa informeze publicul cu privire la impactul poluarii fonice si sa-l consulte cu privire la masurile pe care intentioneaza sa le ia pentru a limita acest fenomen nociv. In acest fel, cetatenii pot vedea care sunt imbunatatirile reale aduse de masurile de gestionare a zgomotului si se pot adresa reprezentantilor alesi in cazul in care este necesar.
