Familia Tatar, din Baia Mare, a castigat la CEDO, dupa opt ani de lupta in instanta, primul proces in care Romania este condamnata pentru poluare.
familia tatar
Un ofiter de armata in rezerva si fiul sau au dat o prima lovitura Romaniei intr-un caz de poluare. Ingrijorat de soarta fiului sau, al carui astm bronsic s-a inrautatit vizibil dupa punerea in functiune a unei exploatari de aur, Vasile Tatar a reclamat statul roman la CEDO, in decembrie 2000.

Dupa sase ani de asteptari si un proces care a durat un an si trei luni, judecatorii CEDO au decis, marti, ca romanilor le-a fost incalcat dreptul la respectarea vietii private deoarece autoritatile nu au evaluat bine riscurile utilizarii cianurii intr-o mina de aur. Cazul de la Baia Mare poate deschide un precedent pentru o alta “bomba ecologica”, cazul “Rosia Montana”.

De 10.000 de ori peste limitele admise

“In 1998, cand s-a infiintat complexul -Aurul-, am avertizat ca vor folosi o tehnologie in premiera europeana, de utilizare a cianurilor in circuit deschis. Se facea in Australia, dar numai la 100 de kilometri de zone locuite, nu in mijlocul orasului”. Asa isi incepe povestea luptei pentru un mediu curat baimareanul Vasile Tatar. Momentul care a facut trecerea de la starea de ingrijorare la revolta barbatului este insa strans legat de starea de sanatate a baiatului sau.

Astfel, potrivit lui Tatar, baiatul suferea de ceva vreme de astm bronsic, starea lui agravandu-se odata cu inceperea lucrarilor de exploatare a aurului. “In iazul de langa uzina se aflau 20 de milioane de metri cubi de cianuri, cu o concentratie de 10.000 de ori peste limitele admise de UE. Daca trecea o pasare deasupra iazului, cadea pe loc si-n 10 secunde se macera”, povesteste Vasile Tatar.

“S-a deschis calea interzicerii”

Pentru inceput, baimareanul a facut adrese catre toate autoritatile competente in domeniu, cerand o dubla analiza a situatiei din zona: una despre impactul ecologic asupra populatiei, dar si despre efectul economic al exploatarilor, barbatul reclamand “un furt urias”: “Ei ziceau ca scot 0,6 grame aur din tona de steril, dar actele uzinei aratau ca sunt 4 grame aur la tona de steril”.

In decembrie 2000, dosarul in care statul roman era reclamat ca nu respecta conditiile de viata ale baimarenilor ajungea pe masa judecatorilor CEDO. Opt ani si o luna mai tarziu, pe 27 ianuarie, magistratii le dadeau celor doi castig de cauza.

Desi le-au fost refuzate despagubirile solicitate, Vasile Tatar considera ca marele castig este, mai degraba, unul moral. “S-a creat un precedent. Firme precum cea de la Rosia Montana nu vor mai putea functiona folosind cianurile. S-a deschis calea interzicerii lor”, considera Tatar.

CONSECINTE

“E un precedent pentru romanii care isi cer dreptul de a trai intr-un mediu curat”

Diana Olivia Hatneanu, director executiv al APADOR-CH si unul dintre avocatii care i-a reprezentat pe cei doi baimareni, crede ca decizia CEDO i-ar putea determina pe toti romanii sa ceara ca statul sa le respecte dreptul la un mediu curat.

“Evenimentul zilei”: De ce s-a dat abia acum hotararea? Familia Tatar s-a adresat la CEDO in 2000.
Diana Olivia Hatneanu: In general, procesele la CEDO dureaza mult, in special cele impotriva Romaniei. Daca ne uitam la cele rezolvate anul trecut, in numar de 199, majoritatea erau din 2002-2004, iar cateva din 2000.

Vor fi acordate si despagubiri?
Au cerut 146.689 de euro, bani pentru ingrijirile medicale acordate pana in prezent, insa Curtea a hotarat ca nu este cazul sa le dea. CEDO a concluzionat ca nu exista suficiente probe pentru stabilirea unei legaturi intre boala sa si efectele activitatii de exploatere.

Credeti ca acest caz va crea un precedent pentru locuitorii din zona?
E un precedent in general, pentru cei care aveau probleme cand isi cereau dreptul la a trai intr-un mediu curat.

EXEMPLU

O mana de ajutor pentru Rosia Montana

Verdictul dat de CEDO ar putea reprezenta un precedent intr-un caz mult mai mediatizat: efectul pe care folosirea cianurii in extragerea aurului din zona Rosia Montana il are asupra locuitorilor din zona. Astfel, potrivit unui raport al Academiei Romane, pretul platit de Romania pentru exploatarile din zona ar fi echivalent cu distrugerea unei suprafete de 16 kilometri patrati si poluarea zonei timp de sute de ani. Lucrarilor ar urma sa le cada “victime” biserici si cimitire din localitate.

Sursa: Evenimentul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here