Cuptorul care transforma plasticul in petrol

Sistemul a fost premiat in anul 2008 pentru imensul potential de protectie a mediului

Cuptorul de reciclare numit Hawk-10 a fost inventat de Corporatia de Resurse Globale inca din anul 2007, dar primele cuptoare functionale la capacitate maxima au fost realizate recent.

Anul acesta ideea a fost premiata pentru realizari deosebite in domeniul protectiei mediului, de catre juriul Expozitiei Mondiale a Tehnologiilor Cauciucurilor.

Castiga si mediul, si industria

“In sfarsit, s-a gasit o utilitate a cauciucurilor vechi de pe urma careia castiga atat mediul, cat si industria”, a apreciat Guy Mannino, membru al juriului expozitiei.

Aparatul a fost desemnat de “Time Magazine” drept una dintre cele mai bune inventii cu beneficii ecologice ale anului.

Corporatia Globala de Resurse (Global Resource Corporation), creatoarea primului cuptor cu microunde care reconverteste polimerii in petrol, a perfectionat continuu acest aparat. Ultimul model lucreaza in vid, cu minim de pierderi, si realizeaza o dezintegrare totala a plasticelor si cauciucurilor in combustibilii componenti.

Fundament stiintific

Procesul are la baza principiul de depolimerizare termica, ce imita metoda naturala de formare a combustibililor fosili prin descompunerea substantelor organice. Ritmul de lucru al cuptorului este insa mult mai accelerat decat cel geologic.

Sub actiunea caldurii si a presiunii, lanturi lungi de polimeri, formate din hidrogen, oxigen si carbon, se descompun in molecule mici, care contin maximum 18 atomi de carbon.

Cuptorul Hawk-10 foloseste 1.200 frecvente din gama microundelor, fiecare din ele fiind capabila sa descompuna anumite hidrocarburi. Pe masura ce materialul este supus acestei actiuni de “vibratie moleculara”, lanturile infrastructurii de carbon se rup, rezultand un amestec lichid asemanator petrolului.

Eficienta deosebita

“Orice are la baza hidrocarburi va fi dezintegrat de cuptorul nostru”, explica Jerry Meddick, directorul Corporatiei Globale de Resurse pentru extinderea afacerilor.

El sustine ca, recicland 9,1 kilograme de cauciucuri cu ajutorul cuptorului Hawk-10, se pot recupera 4,54 litri de motorina, 1,42 metri cubi de gaz combustibil, 1 kilogram de otel, cat si 3,4 kilograme de carbon pur. Presedintele companiei, Frank Pringle, estimeaza ca aparatul poate scoate 4,54 litri de petrol dintr-un banal cauciuc de masina cu un diametru de 35,5 centimetri!

Utilizat in cimitirele de masini

Compania Gershow s-a angajat sa achizitioneze un astfel de cuptor ecologic pentru a-si imbunatati procedurile de reciclare a materialelor din fiarele cimitirelor de masini. Pentru fiecare tona de otel recuperata de compania Gershow, se distrug in mod frecvent intre 226 si 318 kilograme de plastice, cauciucuri, lemne, hartii si sticla.

Corporatia Globala de Resurse asigura ca Hawk-10 le poate refolosi si pe acestea, producand destul petrol si gaz pentru a-si acoperi atat propriul consum, cat si pe cel al altor masinarii Gershow.

Precizari

Multe dintre materialele plastice pot fi topite si returnate in obiecte utile, de mai multe ori, acest procedeu fiind, pana de curand, singura metoda de reciclare a acestor materiale;

Cuptoarele ecologice ajuta, deocamdata, la “topirea” a 290 milioane de cauciucuri pe an, precum si a 1,65 milioane de tone de plastic;

Petrolul obtinut prin depolimerizare este un amestec de monomeri, similar petrolului, dar nu este identic cu cel natural;

Extinderea folosirii cuptoarelor Hawk-10 ar putea reduce poluarea solului in proportie de 65%, in cel mult doi-trei ani.

Sursa: Adevarul

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,189FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente