Curs de apa otravit la Petrosani

Mii de pesti morti au fost descoperiti in paraul Maleia, ce traverseaza centrul municipiului si se varsa apoi in Jiul de Est. O eventuala cauza a incidentului ar putea fi o deversare a unei substante folosite la spalarea lanii.
Mai multi localnici din Petrosani au semnalat, luni seara, un dezastru ecologic, dupa ce au vazut ca in apele paraului Maleia, ce trece prin centrul orasului, o multime de pesti morti plutesc la suprafata. Incidentul a fost localizat intre sediul Companiei Nationale a Huilei si Piata Agroalimentara.
Petrosani

„Am trecut catre piata sa-mi iau paine si, cand m-am uitat peste pod, am vazut ca era alb. Era plin de peste mort. Cred ca au fost otraviti”, spune Ion M., unul dintre localnicii care au semnalat dezastrul ecologic.

La fata locului au ajuns mai multe echipe de la Politie, iar comisarii Garzii de Mediu Hunedoara au inceput o ancheta. De asemenea, mai multi specialisti de la Directia Apele Romane Jiu din Petrosani, impreuna cu o echipa de medici veterinari de la Directia Sanitar-Veterinara Hunedoara au inspectat paraul si au prelevat probe atat de apa, precum si pesti morti, astfel incat sa identifice substanta ce a determinat mortalitatea piscicola.

Rezultatele analizelor, peste cateva zile

„Probele vor fi trimise la analize de laborator, atat cele de apa, cat si cele de peste. In cateva zile vom avea un raspuns. Exista si posibilitatea ca pestii sa fi murit din cauza lipsei oxigenului din apa, deoarece in zona respectiva cursul paraului este foarte scazut si, in consecinta, apa e lipsita de oxigen. Suspect este insa faptul ca nu a fost inregistrat acest dezastru pana acum, cand debitul apei a fost la fel, iar temperaturile mai ridicate, ceea ce ne face sa credem ca este vorba totusi despre un accident sau o poluare intentionata. Totusi, nu ne putem pronunta pentru moment, ci numai dupa analize amanuntite”, a declarat seful Circumscriptiei Sanitar-Veterinare Petrosani, dr. Octavian Popescu.

O eventuala cauza a incidentului ar putea fi deversarea in apele paraului a unei substante folosite pentru spalarea lanii oilor de catre localnicii care au gospodarii in amonte de locul unde au fost gasiti pestii morti.

„Posibil sa fie ceva folosit la spalatul lanii de oaie, au dat cu ea si a omorat tot. Vedeti ca este numai specia mreana, asta este mai sensibila si nu rezista ca celelalte specii”, spune Anghel N., un alt localnic. Pe albia paraului Maleia de la poalele masivului Parang si pana la varsarea apei in Jiul de Est din Petrosani sunt aproape noua kilometri. Pe aceasta portiune sunt sute de localnici care au gospodarii, iar activitatea lor de baza este pastoritul.

Mortalitate piscicola a mai fost semnalata si la varsarea paraului Maleia in apele Jiului de Est. Poluarea nu s-a extins insa si pe ceilalti afluenti ai raului.

„Este vorba despre un incident de mediu. In urma inspectarii buletinelor de analiza se va stabili ce solutie a fost depistata in probele de apa si in cele de animal. In cazul in care vor fi gasiti vinovatii si este o fapta neintentionata, amenda este de la 30.000 la 60.000 de lei. Daca fapta a fost intentionata, discutam de o infractiune pentru care se face dosar penal”, a declarat inspectorul-sef al Garzii de Mediu, Cristian Moldovan.

Amenda de pana la 60.000 de lei

In cazul in care ancheta demonstreaza ca este vorba despre o fapta neintentionata, amenda este intre 30.000 si 60.000 de lei. Daca se dovedeste ca fapta a fost intentionata, se intocmeste dosar penal.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *