Delta Dunarii, ce-a fost si ce-a ajuns

Delta Dunarii, ce-a fost si ce-a ajuns

Desi astazi resursa piscicola a cunoscut un regres, pescuitul este in continuare principala preocupare in special in zona localitatilor Crisan, Mila 23, Gorgova si Sfantu Gheorghe.

Imediat dupa revolutie, odata cu restrangerea activitatii in amenajarile agricole, pescuitul a devenit principala sursa a existentei localnicilor, atat sub forma pescuitului comercial cat si a celui de familie. Motiv pentru care Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii a cautat prin desisul legislativ noi posibilitati de administrare a celei mai importante resurse din zona, pestele, din ce in ce mai putin.

Dupa multe bajbaieli ale legii, printre care si concesionarea resursei psicicole, la care s-a renuntat ulterior, in prezent principalele norme sunt legate de interzicerea pescuitulului la sturioni si stabilirea unei cote anuale de pescuit. Pentru acest an aceasta este de circa 5600 de tone de peste ce pot fi capturate in Delta Dunarii. Este vorba de 2.386 tone alocate capturilor comerciale, 2.500 de tone reprezentand resursa alocata populatiei locale din Delta Dunarii (cota de pescuit familial de 3 kilograme pe zi) si 700 de tone alocate pescuitului sportiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *