Compania Enel va produce energie eoliana in Romania din 2010. Grupul energetic italian a anuntat finalizarea achizitiei companiei Blue Line SRL Romania, care detine drepturile de a dezvolta proiecte de producere a energiei din surse eoliene in Dobrogea cu o capacitate potentiala de 200 mega wati.
Tranzactia s-a finalizat pe data de 24 octombrie, cand Enel, prin subsidiara sa Enel Investment Holding, a achizitionat 100% din actiunile companiei Blue Line, cu sediul in Bistrita.
Proiectele se afla in proces de dezvoltare si se estimeaza ca vor deveni operationale in anul 2010, a anuntat compania italiana. Oficialii Enel au precizat ca intentioneaza sa dezvolte si alte proiecte in domeniul energiei regenerabile, pe parcursul anilor urmatori, daca vor exista oportunitati in acest sens.
Enel este lider mondial in domeniul energiei regenerabile, avand o capacitate instalata de peste 19 mii de mega wati in centrale hidroelectrice, eoliene, geotermale, si solare.
Sursa: The Money Chanel